Fritz se laudă cu alt proiect început de Robu, care se termină abia acum: urmează inaugurarea extensiei Clinicii ORL

De ani de zile s-a lucrat la extinderea corpului Clinici ORL a Spitalului Municipal de Urgență Timișoara, demers început de pe vremea lui Nicolae Robu. În sfârșit, administrația Fritz a reușit să termine și dotarea clădirii spitalicești, și edilul spunea că inaugurarea se va face săptămâna aceasta. 

În 2020, existau deja documentații făcute pentru a extinde clădirea și fonduri europene prin Programul Operațional Regional. Pe această linie de finanțare s-au permis deconturi și în anul 2023, cu amânarea din cauza pandemiei de covid-19, dar, chiar și așa, lucrările de cosntrucție nu au fost gata la timp. Au existat și unele piedici din cauza accesului, căci o familie de romi proprietară la vecinătăți a înreguna mult demersul administrației Fritz. Clădirea a fost gata din 2024, dar a fost nevoie de o finanțare pe Programul Operațional Sănătate pentru dotarea noului corp, și iată, a durat mult și acest proces. ”În sfârșit sunte, gata să deschidem Clinica ORL. Este un proiect cu o investiție în mare parte finanțată din fonduri europene, peste 2 miliarde de euro, prin care am construit o clădire nouă”, spunea Dominic Fritz săptămâna trecută, fără a mai menționa banii pierduți pe POR 2014-2020. La 31 decembrie 2023, stadiului proiectului pentru extinderea și dotarea Clinicii ORL era de 51,69% și s-au pierdut 4,067.231,99 de lei dintr-un buget total de 10.379.914,18 lei!

Clinica va avea zece cabinete dotate cu aparatură de ultimă generație, două săli de tratament și o sală ultramodernă pentru urgențe, dar și un amfiteatru dedicat studenților. Va exista un lift, căci la vechea clădire, targa era dusă pe scări, în mod penibil. De asemenea, există și scară de evacuare la incendii. Clădirea a fost dotată cu echipamente endoscopice și audiologice de ultimă generație, microscoape, aspiratoare, radiocautere, lămpi germicide pentru igienizare, dar și mobilier medical adaptat nevoilor pacienților și personalului – paturi de consultație, scaune specializate și mobilier de depozitare. ”Trendul este de trecere de la un tratament bazat pe internări la un tratamentul ambulatoriu. De aceea, ne bucurăm foarte mult că avem o clădire nou construită de la zero”, a mai spus Dominic Fritz.

În clădirea nouă se vor oferi consultații specializate, investigații audiologice și vestibulare, tratamente pentru afecțiuni ale urechii, nasului și gâtului. Vineri, Fritz spunea că deschide clădirea săptămâna aceasta. ”Cred că vom deschide săptămâna viitoare, încă definitivăm programul. Oricum, clădirea este gata să primească pacienți”, a mai spus edilul.  Primarul a promis o inaugurarea cu prea. Până la ora publicării acestui articol, mass-media nu a fost învă invitată la inauguare.

Pentru Clinica de Blaneologie, alt proiect începtu de Robu și pentru care s-au pierdut din banii alocați pe POR, nu s-a făcut o astfel de inaugurare, așa cum era normal. Acolo, nu se mai poate utiliza apa din izvorul vechi, închis când s-a construit sediul BRD din Complexul Studențesc. Probleme cu dotările există și pentru noua clădire a Spitalului de Copii ”Louis Țurcanu”. La 31 decembrie, stadiul a fost de 51,45% și s-au pierdut 2.707.192,46 de lei.