Fritz a găsit un nou prilej să plece din Timișoara. E la un training la Londra

Day one of the Bloomberg London School of Economics European City Leadership Initiative Mayors program takes place in London, Monday, October 6, 2025.

Face ce face Dominic Fritz și pleacă aproape săptămânal din Primăria Timișoara! De data aceasta, lipsește aproape toată săptămâna, la Londra, pentru un training de leadership al Bloomberg LSE.

Edilul e singurul din România selectat în acest program de cooperare susținut de organizația creată din donațiile lui Michael R. Bloomberg, magnat american ce a fost al 108-lea primar al New Yorkului. Mai participă la program 30 de primari din 17 țări, edili din orașe precum Zagreb, Helsinki, Ulm, Oslo, Madrid, Dublin, Cracovia, Torino, Salonic, Maastricht. „Această participare este o recunoaștere a Timișoarei ca oraș care a demonstrat curaj și viziune în guvernarea locală. Vom beneficia direct de experiența și rețeaua pe care acest program le pune la dispoziție și vom aduce acasă idei testate în marile orașe ale lumii pentru a îmbunătăți viața timișorenilor. De la politici publice mai eficiente, la soluții moderne pentru mobilitate, digitalizare și calitatea vieții, este o șansă ca Timișoara să învețe din cele mai bune practici internaționale și, în același timp, să fie un model pentru alte orașe”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Inițiativei Bloomberg LSE pentru Leadership în Orașele Europene este o iniițiativă concepută și coordonată de Bloomberg Philanthropies împreună cu London School of Economics and Political Science (LSE), implementată de LSE Cities în colaborare cu Hertie School din Berlin. De azi, timp de patru zile, participanți fac la Londra un training intens. Apoi, vor urma nouă luni de instruire la distanță. Se va lucru cu experți internaționali de la Bloomberg Philanthropies, LSE, Hertie School, dar și cu lideri locali și internaționali precum Michael R. Bloomberg sau Sadiq Khan, primarul Londrei. „Pe măsură ce Europa așteaptă din ce în ce mai mult ca administrațiile locale să își asume rolul de lider, ne bucurăm să colaborăm cu London School of Economics și Hertie School pentru această inițiativă. Le oferim primarilor și echipelor lor instrumentele, formarea și rețelele de care au nevoie pentru a aborda cu succes cele mai mari provocări”, a afirmat Michael R. Bloomberg.

Teoretic, acolo fritz va învăța soluții despre probleme precum locuire, mobilitate, sustenabilitate și implicare civică. În plus, alte aspecte sunt modernizarea serviciilor publice, la îmbunătățirea managementului administrativ și la consolidarea capacității echipei municipale de a răspunde nevoilor reale alecetățenilor.  „În orașe se manifestă prima dată cele mai complexe și mai urgente provocări ale noastre și, prin urmare, tot de aici pornesc adesea și soluții reale.Primarii din întreaga Europă doresc să acționeze ca lideri, dar pentru a aborda problemele unice cu care se confruntă și a valorifica noile oportunități emergente, aunevoie de o gestionare eficientă, de echipe puternice și de abilități de inovare. Exact pe acestea se va concentra Inițiativa Bloomberg LSE pentru leadership în orașele europene”, a declarat profesorul Larry Kramer, președinte și vicecancelar al LSE.

Cheltuielile de școlarizare, cazare și transport vor fi suportate de Bloomberg Philanthropies, așadar, Fritz nu cheltuiește banii orașului pentru această deplasare. „Primarii se află în prima linie a democrației, având de gestionat cele mai presante provocări actuale –, de la schimbările climatice la migrație, de la locuințe la mobilitate. Inițiativa Bloomberg LSE pentru leadership în orașele europene vine exact la momentul potrivit pentru a consolida abilitățile, rețelele și capacitatea liderilor municipali din întreaga Europă. Acest program le va oferi primarilor și echipelor acestora cunoștințele și sprijinul de care au nevoie pentru a inova”, a afirmat  Cornelia Woll, președinta Hertie School.