FOTO Primele troleibuze noi au intrat pe linia 16 din Timișoara. Au fost și unele mici probleme

De azi, primele troleibuze noi, produse de Bozankaya, au fost introduse pe linia 16 din Timișoara. Prilejul pentru o inaugurare cu autorități, care promit că și frecvența circulației, o mare problemă a orașului, se va îmbunătăți.

Deși troleibuzele Skoda alb-violet nu sunt chiar așa de vechi, ba mai mult, sunt luate după autobuzele Mercedes, ele au deja mari probleme. de multe ori se blochează pe traseu, iar explicația ar fi că au cedat din cauza utilizării prea mult pe părți de traseu fără fir, pe diesel. Se pregătește înlocuirea lor totală. De altfel, unul dintre ele a a avut ceva probleme la prima cursă. ”Azi e o zi mult-așteptată. La peste 15 ani de la ultima achiziție de troleibuze, dăm în funcțiune noua generație de firobuze timișorene. Punem pe traseu cinci, mai așteaptă încă nouă în depou și, în total, cumpărăm 33 de aceste firobuze. Opt dintre ele mai mici cum e acest model și 25 care sunt mai lungi. Mă bucur că lansăm și un nou design pentru societatea de transport public și pentru toată flota noastră de transport public”, a declarat Dominic Fritz.

Edilul spune că și frecvenșa tuturor mijloacelor de transport va crește. ”Prin asta vrem să transmitem foarte clar semnalul că începe o nouă eră pentru transportul public: mai multă calitate, mai mult confort și, bineînțeles că lucrăm cu noul director, și la intervale mai mari. Mă bucur că criza șoferilor  și vatmanilor pe care am avut-o acum un an, un an și jumătate, unde ne-au lipsit peste 150 de șoferi s-a terminat și am reușit să angajăm mai mulți. Asta înseamnă că timișorenii vor putea vedea pe traseu mult mai multe mijloace de transport în comun. Știm că încă nu suntem acolo nu este ambiția. În fiecare zi lucrăm să ajungem acolol: ca toți timișorenii să ajungă mai rapid, mai în siguranță, cu mai mult confort. Dar astăzi facem un aps important în această direcție”, a mai adăugat el.

Primele troleibuze au sosit încă din august la STPT. Directorul Florin Petolea nu a vrut să se grăbească pentru ale pune pe traseu, deoarece a spus că este mai bine ca ele să fie bine testate și ca personalul de bord să fie bineșcolarizat, deoarece sunt diferențe față de cele Skoda, și STPT a dorit să evite numeroasele probleme apărute când s-a dat drumul la primele tramvaie turcești Bozankaya, când au fost blocaje multiple pe linii. Probabil s-a așteptat și mijlocul de noiembrie simbolic, pentru a se apropia de data când în România, la Timișoara, se inaugurase prima linie de troleibuz din România. ”E un moment de sărbătoare pentru noi. Mâine se împlinesc 83 de ani de când a fost introdus primul firobuz în Timișoara Pe 15 noiembrie în 1942, domnul Mikloși introducea în circualție șapte firobuze Fiat Marelli. De aici și firobuz, termanul care s-a consacrat, de la traducerea din italiană”, a declarat directorul Florin Petolea.

Noile troleibuze au 140 de km de autonomie, graței bateriei, și nu au motor diesel deloc. Va mai dura puțin până ce vom scăpa de vechile Skoda, multe cu probleme la sistemul de încălzire și aer condiționat și nu numai. ultimele linii înlocuite vor fi cele două periurbane, M11 de Ghiroda și M14 de Dumbrăvița. ”Cele vechi pe traseu vor rămâne încă puțin. Noi în momentul de față operăm cu 30 de troleibuze în fiecare zi. Așteptăm să le avem pe toate recepționate. Când vor fi 33, probabil că vom înlocui toată flota. Vom păstra, totuși câteva din cele vechi, să le avem ca și backup. Ne dorim să mărim frecvențele. Pe linia lui 16 până ieri erau doar patru trenuri, acum vor fi cinci și pe măsură ce vom avea vehiculele vom mări frecvența pe toate liniile”, a mai precizat Petolea.

Troleibuzele s-au luat printr-un proiect cu bani din PNRR.