FOTO Pompierii au intervenit azi peste 5 ore la un incendiu în pădurea de la Coșteiu de Sus

Un incendiu de vegetație a mistuit codrii din estul județului Timiș miercuri, de la amiază până seara. Pompierii au lucrat peste 5 ore pentru a stinge flăcările din pădurea de la Coșteiu de Sus.

Apelul la 112 a venit la 112. Inițial, șase pompieri de la Stația Făget au mers acolo cu o autospecială de stingere și un autocamion cu container de stingere. Când a sosit ISU acolo, ardeau deja 20 de hectare de pădure și 10 hectare de pășune împădurită. De la ora 17, deoarece lucrurile rămâneau serioase, s-a crescut capacitatea de intervenție cu pompieri de la Stația Făget din tura liberă și s-a activat Grupa Operativă.

Pe lângă autospeciala trimisă în sprijin cu salvatori care nu erau pe tură, a mai mers acolo o autospecială de la Detașamentul Lugoj, iar la fața locului au intervenit și cei de la Serviciului de Voluntari pentru Situații de Urgență Margina și reprezentanți de la Ocolul Silvic. În total, au intervenit 15 pompieir militari, șase pompieri voluntari și doi pădurari.

Au ars, în total, 20 de hectare de litieră de pădure și 10 hectare de pădure.Incendiul s-a stins după ora 20, pe întuneric.