FOTO Accident mortal în sudul județului

Accident foarte urât marți la amiază, între Gătaia și Birda. O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite.

Accidentul a avut loc înainte de 14,30, pe DN 58 B. Potrivit poliției, un șofer de 51 de an, care venea dinspre Timișoara spre Reșița a pătruns pe contrasens și a intrat din ălin într-o mașină condusă de un bărbat de 57 de ani. ISU a intervenit cu o autospecială de primă intervenție, una cu modul de descarcerare, o autosanitară SMURD de tip C cu medic, plus șase pompieri. La fața locului a mers elicopterul SMURD, dar și două ambulanțe SAJ.

Șoferul de 51 de ani a fost în stop cardiorespirator. Pentru el nu s-a mai putut face nimic. Femeia de 47 de ani care îl însoțea, dar și șoferul de 57 de ani și o fată de 25, din cealaltă mașină, au fost duși la spital. Poliția a deschis un dosar penal de ucidere și vătămare corporală din culpă.