Festivalul Rachiului-Rakijada aduce tradițiile sârbești la Sânpetru Mare

Comuna Sânpetru Mare din Timiș va găzdui sâmbătă, 8 august, cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Rachiului-Rakijada, un eveniment devenit deja o tradiție pentru comunitatea locală și pentru iubitorii culturii și obiceiurilor sârbești din Banat.

Manifestarea, dedicată portului popular, muzicii tradiționale și celebrului rachiu de prune, va debuta la ora 15:30 cu concursul „Cel mai bun rachiu de prune”, urmat de jocuri sătești și de parada portului popular, programată la ora 18:30.

Seara va continua cu un program artistic susținut de Ansamblul „Plavi delija” din Sânpetru Mare și invitații săi, iar de la ora 20:30 vor fi premiați câștigătorii competițiilor organizate în cadrul festivalului. Punctul culminant al evenimentului va avea loc de la ora 21:00, când pe scenă vor urca îndrăgitul interpret Čeda Marković și Orchestra Siniša Vićentijević.

Festivalul este organizat de Organizația Locală a Uniunii Sârbilor, în parteneriat cu primăria comunei Sânpetru Mare și Uniunea Sârbilor din România.

Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe alături de familie și prieteni la Rakijada 2026, pentru a celebra tradițiile, muzica și identitatea locală într-o atmosferă autentică de sărbătoare.