Expoziție de tablouri la Casa de Cultură în luna lui Florar

De luni, până finalul lui mai, la Casa de Cultură a Municipiului Timișoara se va putea vizita o expoziție de tablouri. „Crâmpeie de vis”, va cuprinde lucrările a trei artiste.

Vor fi prezentate tablouri în culori expresive ale fostei handbaliste Simona Molnar, pictura în acril a Mariei Hadiji, dar și compozițiile inspirate din natură ale Gabrielei Pietreanu. Expoziția va putea fi vizitată liber, la Galeria Rotonda de la Casa de Cultură, în perioada 4-29 mai. Vernisajul e miercuri, 6 mai, de la 17, prezentat de Ovidiu Justinianu.