Elevi din Turcia și din județul Arad, în vizita la Timișoara

Săptămâna trecută, Timișoara a avut musafiri internaționali și din județul vecin, cu prilejul unui proiect european la care Universitatea Politehnica este parteneră. Inițiativa educațională are în centru atât componenta ecologistă, dar și aspecte legate de inteligența artificială.

De luni, au venit la Timișoara peste 50 de elevi și profesori de la Cagdas Highschool din Eskisehir, Turcia și de la Liceul Tehnologic „Stefan Hell“ din Sântana. Acțiunea s-a făcut în cadrul proiectului EAIEN, cu universități și școli din Turcia, Grecia și România. Ideea de bază e să se folosească resurse educaționale deschise pentru a integra în procesul educațional compoentele eco și AI. Anadolu University e coordonatorul general al proiectului, iar ceilalți parteneri, pe lângă Politehnica, sunt Çağdaş High School din Eskişehir, de Liceul Tehnologic „Ștefan Hell” din Sântana și de Future Learning, University of Thessaly (Grecia).

Vizita elevilor turci și arădeni a avut două componente: educațională și culturală. la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, elevii au aflat despre programuld e studii al UPT, infrastructura universitară și inițiativele de cooperare internațională. Copiii au fost duși să vitieze biblioteca, dar și campusul li proiectul „Orașul paralel”. În plan cultural, eleivi au făcut o vizită la rectoratul UPT, dar și la Muzeul Național de artă, unde au făcut un tur ghidat complet.