Cele două echipe de robotică cu rezultate bune din Timișoara vor avea cheltuielile de deplasare și cazare asigurate de primărie pentru competițiile internaționale la care vor participa. Este vorba de CSH, de la Colegiul Național Pedagogic ”Carmen Sylva” și Cybermoon, de la Colegiul Național ”C.D. Loga”.
CSH a câștigat premiul I la Inspire Award la etapa națională FIRST Tech Challenge și merge pentru al doilea an consecutiv la competiția de la Houston, echivalentul unui campionat mondial, care va avea loc în perioada 29 aprilie – 2 mai. CyberMoon a obținut premiul III – Sustain Award și va participa la competiție națională și va reprezenta Timișoara la European PremierEvent 2026, la Eindhoven, în perioada 16-20 iunie, o competiție tot din cadrul First Tech Challenge. „Suntem mândri de munca, creativitatea și pasiunea acestor tineri care duc numele Timișoarei în cele mai prestigioase competiții internaționale. Le dorim succes, premii valoroase și îi asigurăm că eforturile lor sunt văzute și apreciate la Timișoara”, spune primarul Dominic Fritz.
Consilul Local Timișoara va aloca 360.000 de lei, cât costă ca aceste echipe să meargă în SUA și Olanda, cu tot cu cazare. Banii vor fi aprobați într-o viitoare ședință de consiliu local..



