După o victorie cu timișorence în teren, România e la barajul de calificare la Mondialul feminin de fotbal

Competițiile de fotbal feminin au fost întrerupte pentru noi meciuri internaționale. România a bătut Cipru încă o dată și merge mai parte la barajul de calificare pentru Mondialul feminin din Brazilia, iar în teren au fost și timișorence.

Tricolorele s-au impus cu 3-0 în țară în fața Ciprului, la un meci care a fost și întrerupt timp de două ore din cauza gridinei. Claudia Bistrian, timișoreanca de la Unirea Alba Iulia, a fost integralistă. A intrat în minutul 81 și timișoreaca Cristina Botojel de la Farul, în locul Ștefaniei Vătafu, aflată la ultimul joc la națională. De asemenea, pe final a intrat și polista Anda Jivan, care astfel, a debuta la naționala de senioare. La lot a fost convocată și portărița de la Poli, Cosmin Roșu, care însă nu a fost pe raportul de joc.

În această perioadă, Poli a avut și două jucătoare la naționala Republicii Moldova, care a remizat 1-1 cu Grecia. Nadejda Colesnicenco a jucat 77 de minute, iar portărița Denis aBojenco a fost pe bancă. Pentru poliste, campionatul se reia sâmbătă la 13, cu un meci în etapa a VII-a din play-off, la Farul Comstanța.