Drum important din Recaș, modernizat

Un drum important pentru cetățenii din orașul Recaș și pentru toate localitățile din zonă a fost reabilitat și modernizat. Au fost finalizate lucrările de consolidare și modernizare a șoselei care face legătura între Recaș -Herneacova-intersecția cu Nadăș, precum și pe sectorul de la intersecția cu Nadăș până la limita cu Pișchia.

 

Conform autorităților din Recaș, porțiunea de drum a mai fost asfaltată în decursul anilor 2008-2009, de către SC Confort SA, lucrările fiind de o calitate îndoielnică, motiv pentru care se impuneau câteva intervenții. ”Totuși, cea mai importantă realizare pe acest tronson este, fără îndoială, amenajarea unui număr de 120 de podețe noi și accese pe porțiunea care traversează satul Herneacova și betonarea canalelor de o parte și de alta a drumului respectiv”, au transmis reprezentanții primăriei orașului Recaș.

 

De asemenea, echipa de muncitori de la Spații Verzi, a văruit capetele de pod, a montat piese reflectorizante și balustrade, a plantat circa 700 de pomi fructiferi și a asigurat întreținerea periodică a spațiilor verzi.

 

Valoarea investiției este de aproximativ 11 milioane de lei. Proiectul a fost realizat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, finanțat din bugetul de stat. Primăria Recaș a suportat cheltuielile de proiectare, implementare și suplimentarea lucrărilor cu porțiunea din cartierul Simei, până la limita cu comuna Pișchia (satul Cobolaș-Sălciua Nouă).