Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat că administrația locală a plantat peste 10.000 de arbori maturi în ultimii ani și că orașul este tot mai verde. Postarea edilului a stârnit însă un val de reacții critice din partea timișorenilor, care susțin că o parte dintre arborii plantați s-au uscat din lipsă de întreținere, iar alții îi reproșează că își asumă meritele pentru copaci plantați cu mult înainte de actualul mandat.
„Am îmbogățit zestrea verde a Timișoarei cu peste 10.000 de arbori maturi în ultimii ani, în întreg orașul. Și avem grijă de ce avem. E remediul eficient contra caniculei. Seara târziu sau dimineața devreme merge o plimbare printre arborii care fac aerul mai respirabil”, a transmis Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook.
Mesajul nu a rămas fără replică. În doar câteva ore, numeroși utilizatori au contestat imaginea prezentată de edil.
„Pe marile bulevarde, Take Ionescu de exemplu, au murit peste 40% din arborii plantați pentru că nimeni nu s-a sinchisit să îi ude vara”, a scris un timișorean, care acuză lipsa întreținerii arborilor plantați în ultimii ani.
Un alt internaut susține că imaginile folosite de primar nu reflectă investițiile actualei administrații. „În video nu sunt copaci plantați de actuala administrație. Corect ar fi fost să fie arătați cei menționați în text, nu cei din parcurile austro-ungare. Mai puțin marketing și mai multe soluții”, a fost unul dintre mesaje.
Nici starea unor parcuri nu a trecut neobservată. „În Parcul Brătianu este un dezastru. Copacii sunt sufocați de iederă și se usucă tot mai mulți”, a remarcat un alt locuitor al orașului.
Alți timișoreni au atras atenția că problema nu este doar plantarea arborilor, ci și întreținerea lor. „Copacii din oraș trebuie și îngrijiți. Nu există un program profesionist de curățare și formare a coroanei copacilor”, a scris un timișorean.
„Păcat că foarte mulți dintre ei nu au fost udați și s-au uscat. Vezi Take Ionescu, Dragalina”, a transmis un alt timișorean. Au existat și reacții care îl acuză pe edil că își asumă realizări care nu îi aparțin. „Ce îți mai place să te lauzi cu verdeața plantată de alții. Arată uscăturile plantate în timpul mandatului tău. Arată copacii tăiați, nu munca altuia”, se arată într-un alt comentariu.



