Domeniul energetic poate fi o soluție de angajare, în condițiile crizei din IT și automotive. Concluzia unui eveniment de la UPT

Universitatea Politehnica din Timișoara a găzduit recent conferința „AIEE Talk – Cariera în industria energetică”. S-a discutat despre viitorul energiei, în speță a celei electronice, iar domeniul a fost prezentat ca unul care are are nevoie de mulți specialiști.

Au participat sute de studenți și ingineri, iar conferința au organizat-o Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni din România (AIEE). Prodecanul Facultății de Inginerie Electrică și Energetică, Attila simo a vorbit despre tranziție importantă din domeniul enrgetic. Mircea Bițoiu, președintele AIEE, a punctat că domeniul enregetic va rămâne esențial pentru populație.

Virgil Ivan, directorul Dispecerul Energetic Național, a punctat că în ultimii ani s-a creat o mare nevoie de specialiști în domeniul energiei. De asemenea, rectorul UPT, Florin Drăgan, a ărecizat că od ată cu dezvoltarea AI, va fi nevoie și de tot mai multă energie. Așadar, tinerii se pot orienta spre acest domeniu de studiu și activitate.