Doi foști miniștri ai lui Orbán, reținuți în dosare de corupție de zeci de milioane de euro

Două nume importante din fostele guverne conduse de Viktor Orbán au ajuns în custodia anchetatorilor din Ungaria. Balázs Hankó, fost ministru al Culturii, și Miklós Seszták, fost ministru al Dezvoltării Naționale, au fost reținuți în două anchete separate privind presupuse fapte de corupție și deturnare de fonduri publice.

 

Reținerile au venit la numai câteva ore după ce Parlamentul Ungariei a votat ridicarea imunității celor doi. Fidesz și aliatul său KDNP au boicotat votul.

 

Balázs Hankó, fost ministru al Culturii și actual parlamentar Fidesz, este suspectat într-un dosar privind presupusa deturnare a aproximativ 47 de milioane de euro din fonduri publice. Ancheta vizează modul în care au fost distribuite fonduri ale Fondului Cultural Național, procurorii investigând suspiciuni că bani publici ar fi ajuns la organizații apropiate de Fidesz și ar fi fost utilizați inclusiv în scopuri electorale. Hankó neagă acuzațiile.

 

Cel de-al doilea fost ministru reținut este Miklós Seszták, care a condus Ministerul Dezvoltării Naționale între 2014 și 2018. Acesta este investigat pentru presupusa primire a unor mite de ordinul milioanelor de euro, într-un dosar legat de contracte publice, inclusiv achiziționarea unor autobuze second-hand. Și Seszták respinge acuzațiile.

 

Dosarele au și o miză politică majoră. Guvernul condus de Péter Magyar, instalat după victoria partidului Tisza în alegerile parlamentare din aprilie, a promis în campanie investigarea suspiciunilor de corupție din perioada celor 16 ani în care Viktor Orbán s-a aflat la conducerea Ungariei. Noua structură anticorupție creată de guvern a început deja mai multe investigații.

 

Fidesz contestă însă modul în care se desfășoară acțiunile și le prezintă drept persecuție politică împotriva reprezentanților fostei puteri. Viktor Orbán a negat anterior că ar fi tolerat corupția în timpul guvernării sale.