Doi copii au rămas fără casă

O familie cu doi copii din comuna Foeni, județul Timiș, trece printr-un moment extrem de dificil. Locuința în care trăia a fost distrusă de un incendiu la finalul săptămânii trecute. Focul a fost stins de pompierii din Timișoara, care au intervenit pentru lichidarea incendiului.

 

Reprezentanții Primăriei Foeni le-au mulțumit salvatorilor pentru intervenția promptă și pentru efortul depus.

În urma incendiului, familia a rămas fără locuință, iar cei doi copii au fost puși în situația de a avea nevoie urgentă de sprijin. Autoritățile locale fac apel la solidaritatea comunității și îi îndeamnă pe cei care pot să contribuie la ajutorarea familiei și la refacerea casei. „În prag de iarnă, acești copii au nevoie mai mult ca oricând de sprijinul și solidaritatea noastră”, este mesajul transmis de primăria Foeni.

 

Orice contribuție poate face diferența pentru familia greu încercată. Donațiile pot fi făcute în următorul cont: CONT IBAN: RO30INGB0000999905593876,Titular: GHIOCA ERIKA, Telefon: 0723747440.

 

Pentru această familie, sprijinul comunității poate însemna șansa de a-și reconstrui locuința și de a le oferi celor doi copii un cămin sigur și călduros.