Duminică, de Ziua Femeii, un bărbat cu probleme de natură psihică și-a ucis mama cu bestialitate, în propriul apartament de pe strada Gheorghe Ranetti din Timișoara. Surse din același bloc povestesc despre un istoric lung de indicii ce ar fi putut salva femeia, iar autoritățile au confirmat pentru Vestim că pe numele criminalului s-a mai emis anterior ordin de protecție, tot pentru că își agresa mama.
Ucigașul are 40 de ani, iar mama sa avea 70. Tatăl lui era mort și bărbatul locuia cu femeia. În ultimii ani, relația lor a fost una mai mult decât conflictuală. Potrivit unui vecin de la altă scară de bloc, cu care publicația noastră a stat de vorbă, bărbatul consuma alcool, dar și droguri, și aceste substanțe îl făceau de nerecunoscut când era mânios. Informația despre consumul de droguri o au și anchetatorii, dar, până acum, bărbatul nu a fost prins și cercetat pentru ifnracțiunea de deținere de droguri. De asemenea, timișoreanul mergea des la o casă de pariuri sportive de pe stradă. Sâmbătă, cu o zi înaintea crimei, s-ar fi manifestat nervos în agenție, deoarece era supărat că nu mergea televizorul și nu putea vedea meciul lui Dinamo.
Însă mai grav de atât, în cartier se spunea că a mai încercat anterior nu o dată, ci de trei ori să-și omoare mama! O dată, potrivit vecinului cu care publicația noastră a stat de vorbă, a și dezbrăcat-o pe femeie și a scos-o, astfel, din casa scării! Aparent, tentativele lui anterioare au fost mai degrabă de strangulare și, de aceea, erau și nereusite. Potrivit purtătoarei de cuvânt a IPJ Timiș, Aurora Voicilă, bărbatul a avut emis pe numele său în 2024 ordin de protecție, pentru aceste agresiuni la adresa mamei. Secția 3 îl luase atunci și l-a mai dus la Clinica de Psihiatrie de pe strada Iancu Văcărescu. Potrivit sursei din cartier, bărbatul a mai avut internări acolo, dar și la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul, Flavius Fraiu, a preciat pentru Vestim că are informații inclusiv despre o internare la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel. Aparent, ultima dată, de milă, mama l-a externat, pe semnătură. Atât poliția, cât și parchetul, ne-au confirmat că bărbatul se află în prezent la Jebel și va fi expertizat psihiatric. După ce și-a înjunghiat mama, el a distrus ușa de acces în scara de bloc, și a spart și parbrizul unei mașini de taxi din zonă. Urletele sale au făcut ca vecinii să alerteze poliția, și abia apoi, în casă a fost găsită femeia moartă.
După expertiza psihiatrică, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș va ieși cu un comunicat de presă oficial despre acest caz deosebit de grav. Potrivit sursei Vestim, în trecut, omul a lucrat și la fabrica AEM, dar problemele psihice i-au tot afectat și șansele de a profesa. În ultimul timp, conform vecinilor, făcea livrări de mâncare pentru firma Glovo.



