Deși proiectul de lege pentru limitarea minorilor e deja în Parlament, la Timiș s-a făcut ieri o dezbatere pe subiect

Este Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Timiș depășită? Joi, entitatea a organizat o dezbatere publică pe tema limitării a accesului minorilor la rețelele sociale, cu toate că în Parlamentul României a ajuns deja un proiect de lege.

Au participat la dezbatere Luminița Ageu medic la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă, Maria Grapini, europarlamentară, Oana Barbu, profesoara universitară, Daniela Dejica, profesor al Universitatea Politehnică, Lavinia Bratu, reprezentant al Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș”, Luminița Țundea avocată și consilieră județeană, Dan Bugariu, de la Universitatea Politehnica, Mihai Gafencu, directorul Spitalului de Copii ”Louis Țurcanu”, Dana Seracin, purtător de cuvânt la Poliția Locală, Cosmin Hogea, inspectorul școlar adjunct, Violeta Bontilă, directoarea Colegiului Național ”C. D. Loga”, Mihaela Șora, directoarea Școlii Gimnaziale nr. 30, Claudiu Baiaș, consilier județean, Bogdan Crișan și Nadia Tismănaru, reprezentanții Federației Județenea de Tineret, Liliana Oneț, subprefectă, Romanița Jumanca, profesoara de engleză la ”Loga”, Ioan Sorincău, președintele Asociației Comunelor, plus reprezentanți ai asociațiilor părinților din diverse școli.

În deschidere, Luminița Ageu a adus în discuție studiile care arată că minorii încep să nu mai fie mai desștepți ca părinți. ”Generația Alfa născută după 2013 nu a mai dobândit acest efect, nu doar că a stagnat, ci a intrat în regresie”, a precizat Ageu. Majoritatea celor de la dezbatere au cerut limitarea utilizării telefoanelor la școală, limitarea pragului de vârstă (rețelele din grupul Meta precizează că nu ar trebui să-și deschidă nimeni cont dacă are sub 13 ani, dar nu poate verifica ce vârstă declara copiii), dar nu neapărat spre o interdicție totală. Cea mai vehementă a fost Mihaela Șora, directoarea care în 2025 a avut de gestionat două situații foarte grave, și anume, doi copii care au făcut sex chiar în toaletă, dar și o elevă ce a plecat de la ora și a susținut ulterior că a violat-o un băiat la el acasă. ”Telefonul nu este o problemă a școlii. Este o problemă a familiei. (…) Părinții și copiii vin la școală doar cu drepturi (…) De acasă sunt problemele!”, a spsu Șora.

Concluzia a fost că ATOP Timiș va trimite un punct de vedere la Parlament, dar nu e clar ce sens mai are, din moment ce proiectul de lege e deja întocmit. el vrea să interzică accesul la rețelelele de socialziare sub vârsta de 15 ani. concluzia perfectă i-a apațrinut lui Ioan Sorincău: ”Noi i-am boligat pe copii în pandmeis să aibă aceste deviceuri”, apropo la o societate cu elevi distrușid e consecințele iremediabile a celor doi ani de școală online.