De ziua lui Poli, în loc să celebreze fotbalul, Florin Drăgan prelua președinția insipidei ATU

La 4 decembrie, în alți, Universitatea Politehnica din Timișoara sărbătorea, cumva, ziua de naștere a echipei de fotbal-fanion a Banatului. Vremurile s-au schimbat și acum, joia aceasta, rectorul și universitatea au avut un alt tip de eveniment.

Mai precis, s-a predat conducerea rotativă a Alianței Timișoara Universitară, un organism cel puțin la fel de inutil din perspectivă publică ca și celebra Alianță a Vestului, care nu a reușit să obțină nimic. Octavian Crețu de la UMFT a predat ștafeta: „Mă bucur foarte mult că spiritul ATU, spiritul de colaborare între universitățile din Timișoara, nu doar că a rămas, dar s-a și întărit în ciuda unor ani complicați. Pandemia de Covid ne-a schimbat radical modul de funcționare, războiul din apropierea granițelor și contextul geopolitic instabil au pus presiune pe întreaga societate, iar mediul academic nu a fost ocolit. Cu toate acestea, universitățile noastre au rămas unite, au găsit soluții, au dezvoltat proiecte și au continuat să se sprijine reciproc. Participările comune la târguri universitare internaționale, proiectele Erasmus dezvoltate împreună, programele de masterat interdisciplinare, inițiativele dedicate incluziunii persoanelor cu dizabilități – toate acestea demonstrează că putem obține rezultate concrete atunci când ne unim eforturile. Sper ca în anul următor să avem vești bune și despre HUB-ul comun de cercetare, un proiect pe care toate universitățile îl susțin și care ar reprezenta un pas major pentru întreaga regiune”, a spus Crețu.

Rectorul Florin Drăgan a pomenit din nou într-o alocuțiune publică despre declinul demografic al României: „Fondarea Alianței Timișoara Universitară în anul 2020 a venit firesc, într-un moment în care devenise evident că instituțiile de învățământ superior din Timișoara – cele mai importante ATU-uri ale orașului și ale regiunii – trebuie să acționeze împreună. După primii cinci ani de funcționare ai ATU, îmi asum președinția cu dorința de a avea un mandat activ, orientat spre proiecte și rezultate. Cred cu tărie că universitățile trebuie să fie parteneri esențiali în dezvoltarea regiunii noastre – nu doar în plan educațional, ci și în cel economic, cultural și social. Avem responsabilitatea de a propune comunității timișorene și întregii regiuni strategii de anvergură, care să crească atractivitatea orașului pentru tineri, pentru investitori și pentru mediul academic internațional. Trebuie să lucrăm împreună pentru o economie bazată tot mai mult pe cunoaștere, pe soluții concrete, sustenabile, măsurabile. Într-un context demografic complicat, cu o scădere fără precedent a natalității, și într-un climat politico-economic tot mai imprevizibil, colaborarea nu mai este doar o opțiune – este o necesitate. Universitățile trebuie să acționeze împreună și, în același timp, să lucreze cot la cot cu autoritățile locale și cu mediul economic pentru a transforma Timișoara într-un reper regional de dezvoltare. Vocea Timișoarei trebuie să fie auzită la București nu doar pentru proiectele orașului sau ale județului Timiș, ci și pentru cele ale întregii regiuni – Arad, Hunedoara, Caraș-Severin. Iar aici, rolul universităților din Alianța Timișoara Universitară este decisiv. Putem și trebuie să demonstrăm că împreună putem genera politici, inițiative și rezultate care depășesc dimensiunea locală și devin exemple la nivel național”.

Iată ce a spus Cosmin Alin Popescu, de la UȘV: „Felicitări fostului președinte ATU pentru activitatea din acest an și mult succes noului președinte. Universitatea noastră susține toate inițiativele și proiectele alianței. Împreună suntem o forță în regiune, putem promova politici care să se extindă dincolo de limitele orașului. Fiecare universitate are puncte forte, domenii în care poate contribui esențial la strategii regionale solide. Comunicarea între universități a fost excelentă, dar putem face și mai mult în zona de internaționalizare, în cercetare și în proiecte dedicate comunității. Viitorul este al celor care știu să lucreze în echipă. Pentru ca alianța să funcționeze ca un organism coerent, susținerea reciprocă și colegialitatea sunt fundamentale”.

Marilen Pirtea a lipsit, dar prorectorul Cosmin Enache i-a transmis mesajul „Când am fondat Alianța Timișoara Universitară (ATU), am pornit de la un angajament clar: colaborare autentică în beneficiul comunității și al mediului academic. Rezultatele comune, precum programul Study in Timișoara, au arătat potențialul unei acțiuni unite și vizibile pe plan internațional. Astăzi putem privi înainte, către proiecte care pot transforma ecosistemul universitar: o Zi a Porților Deschise ATU, o platformă integrată de consiliere, Career Days, un maraton de antreprenoriat, un Graduation Day al orașului și inițiative dedicate revitalizării campusului universitar. Aceste direcții pot crea energia unei Alianțe care evoluează și consolidează identitatea Timișoarei universitare. De aceea, ATU își manifestă cu fermitate deschiderea și expertiza în colaborarea cu autoritățile locale, pentru a construi un oraș universitar tot mai atractiv, competitiv și conectat la viitor. Dacă dorim să rămânem competitivi, este nevoie de o viziune pe măsura acestui potențial: un lobby coerent pentru dezvoltarea orașului universitar, proiecte care sporesc atractivitatea Timișoarei pentru tineri, profesori, cercetători și mediul de business. Cred cu tărie că împreună suntem mai puternici decât separat”.

Cu toate că brandul ATU nu a fost suficient de vizibil și cu siguranță mulți timișoreni nu știu de el, din ciclul ”tichie de mărgăritar”, la eveniment a fost adusă Laura Boldovici, de la Organizația de Management a Destinației Timișoara, pentru a vorbi despre acest brand și cum trebuie să crească el la nivel național: „Pentru noi, colaborarea cu mediul academic este o direcție strategică. Ne dorim să construim și să consolidăm brandul Timișoara Universitară, iar în acest demers, ATU este un partener esențial. Doar împreună putem elabora o strategie coerentă, care să mențină Timișoara relevantă și competitivă în această parte a Europei”.