De săptămâna viitoare, clubul SCM Timișoara preia în administrare patru baze sportive. La ”Constantin Jude” va fi chirie

De la 1 octombrie, SCM Timișoara preia în gestiune o parte din bazele sportive ale primăriei, ca prim pas. De altfel, și o parte dintre angajații direcției conduse de Culiță Chiș vor fi preluați la clubul sportiv.

Pentru alte posturi, s-au făcut concursuri de angajare. Clubul va prelua, în această primă etapă, Sala ”Constantin Jude”, Complexul Sportiv Bega, utilizat de CSȘ Bega, inclusiv cu bazinul de înot, dar și Terenul de rugby ”Gheorghe Rășcanu” și viitoarea bază sportivă de tip 1 ce se va numi ”Vasile Deheleanu”, dar după ce se va face și recepția, încă nefinalizată. Directorul clubului spune că pentru Sala ”Constantin Jude” se gândesc la chirii modice pentru cei cu alte competiții. Se dorește să se evite situațiile ce eprturbau echipele de abschet și handbal. ”Acum prioritate maximă a avut SCM-ul, dar au mai fost niște scăpări. Încercăm să nu le mai avem. N-am ajuns la asta (n.r. stabilirea chirie), dar noi avem nevoie de venituri. Cel mai probabil se vor percepe niște tarife”,  a declarat Cătălin Costinaș luna aceasta.

Și managerul sportiv Alexandru Dedu a tratat subiectul și spune că alte sporturi nu vor fi interzise la accesul în sală. ”Nu doar SCM există în Timișoara și noi suntem super deschiși pentru orice fel de activitate culturală sau de orice altă natură. Numai că va trebui să discutăm cu respectivele organizații în așa fel încât să prioritizăm programul, să încercăm să facem cât mai puține daune echipelor reprezentative ale orașului. Dar în niciun caz nu putem spune că sala a fost acaparată de SCM”, a precizat Dedu.