De luni, 30 martie, Podul Muncii din Timișoara se închide circulației și intră în istorie. Va fi refăcut aproape în totalitate, după ce rămăsese singurul pod din zona Iosefin nerefăcut.
Podul e din 1978, făcut de comuniști, dar avea structura de rezistență afectată. Anterior, primăria anunțase că podul va fi demolat aproape în totalitate. Acum, municipalitatea anunță că se va consolida structura de rezistență și va înlocui toată suprasutrctura, cu una de oțel-beton. Podul nou va avea tot două benzi pe sens, ca și actualul, cu lățime de 3,5 metri pe bandă. Desigur, vor fi și trotuare, de 1,75 metri lîțime, dar și piste de biciclete. Se vor reface și rampele, dar și scările. Va exista și iluminat arhitectural, iar în jur se vor mai planta pomi. Traficul se va închide doar pe pod, dar pe splaiuri se va circula normal, potrivit reprezentanților primăriei. Proiectul trebuie terminat, teoretic, în februarie 2027.
La final, primăria are intenția să reia circulația troleibuzului 12, scos de peste 18 ani din circulație. „Podul de la fosta Fabrică de Țigări este una dintre conexiunile importante dintre Calea Șagului și Gara de Nord și nu mai putea funcționa pe compromisuri vechi de zeci de ani. În mai bine de 40 de ani, nu a trecut prin lucrări serioase, iar degradarea este evidentă pentru toți cei care îl folosesc. Deschidem șantierul și ne așteptăm la o mobilizare fermă a constructorului și la un ritm susținut al investiției. În prima parte a anului viitor, așa cum este prevăzut în contract, trebuie să avem un pod mai sigur, cu câte două benzi pe sens, mai mult spațiu pentru pietoni, piste de biciclete și cu troleibuze reintroduse pe traseu”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Așadar, mașinile vor putea circula pe Podul Eroilor iși Podrul Dragalina. Urmează ca STPT să anunțe modificarea traseelor autobuzelro E1 și E3, care merg pe pod. Cel mai probabil, nu se va mai circula pe Bulevardul Iuliu Maniu și strada Pop de Băsești, ci pe Dragalina, dar, desigur, trebuie făcute și noi stații, deoarece distanța e destul de mare. De lucrare se va ocupa o asociere: ZSN Cardinal SRL (lider), o firmă din Satu Mare, înființată în 2019 și care în 2024 a avut șase angajați, Ardelean Company Nord Vest din Baia Mare, înființată din 2008 și care în 2024 a avut zero angajați după 123 în 2023 (!) și CML.RO SRL, firmă din Beclean, ce există din 2005 și a avut 231 de angajați în 2024.
De remarcat că fasocierea a obținut lucrarea după contestație, căci inițial, primăria atribuise lucrare firmei arădene Tehnodomus. Proiectul va avea un cost total de 10 milioane de euro, cu 7,4 milioane din Programul Regional Vest, fonduri europene.



