Într-o postare recentă pe rețelele de socializare, omul de afaceri timișorean Dan Dinu a criticat noile direcții de reglementare pregătite la nivel european pentru sectorul transporturilor, în special cele legate de controlul emisiilor camioanelor.
„Citesc astăzi în revista Tranzit, o publicație destinată transportatorilor, că UE pregătește reguli mai stricte pentru controlul camioanelor în ceea ce privește emisiile.
Mai oameni buni, noi ne-am tâmpit de-a binelea? Alții dau cu bombe pe un sfert de glob și creează poluare cât 1000 de UE, iar noi căutăm acul în carul cu fân!”, a scris acesta.
Sesizarea sa reflectă o nemulțumire tot mai prezentă în mediul economic, pe fondul implementării accelerate a politicilor climatice europene, în special a programului European Green Deal și a mecanismelor asociate tranziției energetice. În teorie, conceptul de „tranziție justă” ar trebui să însemne o transformare graduală, care să protejeze economia și locurile de muncă. În practică însă, pentru multe state membre, inclusiv România, ritmul și amploarea schimbărilor riscă să producă efecte economice dureroase.
Sectorul energetic este unul dintre primele afectate. Închiderea accelerată a capacităților pe bază de cărbune, combinată cu investiții încă insuficiente în alternative stabile, creează presiuni suplimentare asupra siguranței energetice și asupra costurilor. Această vulnerabilitate se propagă inevitabil în lanț: energie mai scumpă înseamnă costuri mai mari pentru industrie, transport, agricultură și, în final, pentru consumatorul final.
În paralel, mediul de afaceri se confruntă cu un val continuu de reglementări, taxe și obligații de conformare. De la transportatori și producători industriali până la IMM-uri, aproape fiecare sector economic este nevoit să suporte costuri suplimentare generate de standardele de mediu, de sistemele de certificare a emisiilor sau de noile cerințe de raportare.
Criticii acestor politici susțin că Europa riscă să își afecteze competitivitatea într-un moment în care alte economii majore își accelerează producția industrială folosind încă masiv combustibili fosili sau alte surse convenționale de energie. Astfel, paradoxul semnalat tot mai des în mediul economic este acela că, în timp ce Uniunea Europeană își asumă rolul de lider global al tranziției verzi, costurile reale ale acestei ambiții sunt suportate, în primul rând, de companii și de economiile naționale.
În acest context, dezbaterea despre echilibrul dintre protecția mediului și menținerea competitivității economice devine tot mai intensă. Pentru multe state europene, inclusiv pentru România, miza nu este doar reducerea emisiilor, ci și evitarea unei tranziții care, în loc să fie „justă”, riscă să devină una profund destabilizatoare pentru întregul ecosistem economic.
Despre poluarea generată de războaie…nu are sens să discutăm. Nici într-o sută de ani nu o pot face, toate camioanele din UE! Cu toate acestea, sectanții care conduc Comisia Europeană, dau înainte ca dorobanții. Tradus pe românește, noi l, europenii, ne dăm un fel de „automwie”. Unora le-o place, dar altora nu!




