Cum vrem să prindem bulgarii din urmă

România pare să fi găsit, în sfârșit, unul dintre răspunsurile la întrebarea care revine obsesiv în fiecare criză energetică: ce facem cu energia ieftină produsă atunci când soarele și vântul ne ajută, ca să nu o cumpărăm înapoi mult mai scump atunci când avem nevoie de ea? Răspunsul nu este tocmai o revelație tehnologică: o stocăm.

 

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat alocarea a 150 de milioane de euro pentru noi instalații de stocare a energiei, prin Fondul pentru Modernizare. Schema urmărește instalarea unei capacități de cel puțin 2.174 MWh, iar proiectele vor putea fi depuse între 1 septembrie și 30 octombrie.

 

„Sunt alocate 150 de milioane de euro pentru instalații noi de stocare, 2.174 MWh”, a anunțat Ilie Bolojan.

 

Numai că ideea vine într-un moment în care România tocmai simte pe propria factură cât costă lipsa unei capacități suficiente de stocare. Situația este aproape absurdă: în perioadele cu producție regenerabilă mare, energia poate fi foarte ieftină, iar când soarele apune și producția fotovoltaică dispare, sistemul ajunge să apeleze la importuri mai scumpe. Ministerul Energiei explica încă din martie exact această problemă: în lipsa bateriilor, energia produsă ziua ajunge să fie vândută ieftin, iar seara România este nevoită să importe la prețuri mai mari.

 

Bulgaria a făcut baterii. Noi? Importuri!

 

Și aici apare vecinul de la sud de Dunăre. Bulgaria ne-a predat deja lecția pe care România abia acum încearcă să o învețe serios.

 

Cele două țări au avut acces la instrumente europene de finanțare, însă Bulgaria a direcționat prin PNRR peste 600 de milioane de euro către stocare, la care s-au adăugat investiții private masive. Rezultatul: vecinii au ajuns mult înaintea României în dezvoltarea bateriilor și pot valorifica energia produsă în orele ieftine atunci când sistemul are nevoie de ea.

 

Bulgaria a ajuns chiar să stocheze o pondere mai mare din producția sa de electricitate decât orice alt stat membru al UE, potrivit informațiilor publicate în această perioadă.

 

Iar când România a avut nevoie de energie, lecția bulgărească a venit și cu factură. Lipsa capacităților suficiente de stocare ne-a făcut mai vulnerabili la importurile scumpe în perioadele tensionate.

 

Așadar, investiția anunțată acum este necesară. Problema este că ar fi fost la fel de necesară și acum câțiva ani, când România instala masiv capacități regenerabile și era deja evident că producția fotovoltaică de la prânz nu poate fi pusă într-un sertar până seara.

 

Schema de 150 de milioane de euro ar putea mai mult decât dubla actuala capacitate de stocare a României, de la aproximativ 1.680 MWh la circa 3.854 MWh, dacă proiectele vor fi implementate integral.

 

Mai bine mai târziu decât niciodată. Doar că, în energie, întârzierea nu se măsoară doar în ani. Se vede și în facturile plătite pentru megawații cumpărați de la alții.