CSU Poli, o nouă înfrângere fără istoric în campionat. De data aceasta, cu Agronomia

Baschetbalistele de la CSU Poli Timișoara au cedat la scorul de 66-42 acasă cu Agronomia București, sâmbătă după-amiaza, în etapa a XIV-a din Liga Națională. Timișorencele au fost conduse tot meciul, cu toate că acum au avut parte de un adversar mai accesibil.

Agronomia a câștigat angajamentul și s-a dus astfel direct spre primul coș. Pe sferturi, a fost 20-11,12-13, 16-10, 18-8 pentru oaspete. La pauza mare a fost 24-32 pe tabelă, iar după trei sferturi, 34-48. Timotity a dat cele mai multe puncte ale Timișoarei, 10, urmată de Semenciuc, cu 9, Spinean, cu 6, Calapis, cu 5, Băcescu și Pop, 3 puncte fiecare, Vereșezan, Stanciu și Kaycsa, cu 2 puncte fiecare. Alexe a dat cele mai multe puncte ale Agronomiei, 22.

CSU Poli va juca din nou în data de 22 ianuarie, la Corona Brașov.