CSC Dumbrăvița a pierdut și a doua rundă din Grupa B de play-out, la scorul de 3-2 sâmbătă, pe terenul Olimpiei Satu Mare. Timișenii au egalat de două ori, dar au primit gol și la ultima fază a partidei.
Practic, alb-verzii au început meciul conduși. În minutul 3, Panaite a greșit un stop pe piept, iar Marius Hosu, aflat la 4 metri, a marcat. Olimpia a fost periculoasă și prin șuturi de la distanță, cu Hofman care a trimis puțin peste, dar și reluarea lui Vida, la care a intervenit Mikloș. Nemulțumit în mod evident de apărare, din minutul 33, Fabian l-a scos pe Misăraș, cel care a fost înlocuit și etapa precedentă, cu Chiajna. Însă nici ofensiv, bănățenii n-au pus mare pericol. Spre finalul reprizei, Gondiu putea fi periculos, dar a tras pe portarul Railean. De cealaltă parte, Carpa l-a pus din nou la încercare pe Mikloș, care a rezistat și ținut scorul la 1-0 la pauză.
Repriza a doua a adus alt joc al dumbrăvițenilor, care au început să fie relevanți în atac. Bpgdan Vasile a trimis un șut puțin pe lângă, iar Railean a scos cu emoții o minge șutată de Șeroni. Pe acest fond de joc, în minutul 55, Radu Ciurel a înscris cu capul, după un corner bătut de Popovici. 1-1 a fost doar trei minute, căci în 58, din pasa lui Copaci, Marius Hosu a dat din nou gol. Vida a fost periculos la 2-1, cu un șut care s-a dus puțin peste, însă în minutul 72, a făcut henț în careu. Alin Șeroni a transformat penaltyul acorda. La 2-2, Olimpia a avut o ocazie bună și prin Panos, pentru ca în minutul 90+3, Mircea Donca a trimis din lovitură liberă direct la vinclu și punctele au rămas acasă.
Olimpia Satu Mare: Railean – M. Marin, Ghazoini, Copaci, Oanea (cpt.) – Hofman (Zamfir 46′), Panos, Donca – Carpa, Hosu (Calugher 90′), Vida (Văsălie 84′)
CSC Dumbrăvița: Mikloș – Panaite, Șeroni (cpt.), Misarăș (Gladun 33′), R. Ciurel, Sofran, Dussaut (Curescu 46′), Bg. Vasile, Sg. Popovici, Gondiu (Cibi 46′), Buțu (Calotă 66′, Hodoșan 84′)
CSC Dumbrăvița va juca din nou acasă în Vinerea Mare, de la 11, cu CSC Șelimbăr.



