CSC Dumbrăvița nu a obținut un succes nici în runda a VIII-a din Liga 2, căci a remizat pe teren propriu cu CSC Șelimbăr. Partida a fost una extrem de slabă, chiar și pentru subsolul clasamentului ligii secunde.
Prima ocazie a avut-o Gondiu, în minutul 5, când a tras la poartă, a apărat Măluțan, iar apoi mingea a revenit tot la atacant, cand a trimis pe lângă. În minutul 13, după o lovitură liberă, Panaite a trimis cu capul în față, iar Rareș Butnărașu, aflat în pfsaid, a înscris cu capul fără ca asistentul să semnalizeze. Într-un singur minute, oaspeții au egalat prin-un lob frumos la vinclu a lui Petrișor petrescu din colțul careului. Sofran a băgat mingea în plasă în minutul 38, dintr-un ofsaid suficienr de mare încât de data aceasta să vadă și asistentul. Până la pauză, ardelenii au avut o ocazie prin Andrei Șerban, dar care a tras pe lângă.
Repriza a doua a fost una și mai săracă în fotbal. Dumbrăvița a avut o ocazie bună în minutul 49, la șutul cu efect din lateral a lui Bogdan Vasile, care nu a prins cadrul porții însă. Peste trei minute, Bucuroiu a scăpat pe lateral, și-a dat seama că e în ofsaid și a lăsat la Jurj, iar atacantul nu a putut prinde spațiul porții. Cu un joc tot mai slab pe măsura scurgeiri timpului, în minutul 87, Dumbrăvița putea da lovitura. Cibi a reluat cu capul din fața porții, dar fix în brațele portarului Măluțan.
CSC Dumbrăvița: Mikloș – Rz. Morariu (Sg. Popovici 62′), Butnărașu, Panaite, Gladun (R. Ciurel 46′) – Bg. Vasile (Cibi 62′), Ailenei (Buțu 81′) – Sofran (cpt.), Cr. Pădurariu, R. Cristea (Curescu 46′) – Gondiu
CSC Șelimbăr: Măluțan – Tud. Ivan, Wiktorski, Natea (cpt.), S. Șerban – Al. Luca, Ayine (Rob. Boboc 68′) – Andr. Șerban (D. Benzar 68′), P. Petrescu (Lenghel 88′), Bucuroiu – Sg. Jurj (Buzan 76′)
După meci, Florin Fabian a recunoscut că echipa sa a jucat slab.”Am făcut un meci slab astăzi, e clar. Am abuzat de mingi lungi, dar cel mai mult am observat lipsa lor de încredereți, bineînțeles, s-a văzut că sunt afectați după șirul înfrângerilor. Deși am încercat să umblăm la moralul lor și la încredere. Tinerețea lor, probabil și lipsa de experiență își spune cuvântul. Îngrijorător este faptul că luăm goluri foarte ușor după ce înscriem, imediat la un minut să luăm goluri… S-a întâmplat și în meciul cu ASA, lipsa lor de experiență își spune cuvântul. Am încercat să le transmit să avem o construcție progresivă și să aducem mingea în careu repede, dar, din păcate am abuzat de mingi lungi, prea multe mingi lungi și, bineînțeles că adversarul a reușit să ne blocheze. Ce pot să spun? E greu… Situația în care se află echipa nu e una ușoară. Anticipam treaba asta. Sigur, ne-am pus speranțe cu toții să câștigăm meciul de astăzi. Din păcate, am întâlnit o echipă care, cu experiența unor jucători, iată că a reușit să scoată un punct de la noi și asta sigur ne îngreunează și mai mult situația în care ne aflăm. E clar că nu trecem printr-un moment bun. Va trebui să muncim mult la moral, să muncim și la antrenamente, ca să putem să revenim și să încercăm să adunăm puncte, să creștem. Ăsta e singurul lucru de făcut”, a punctat Florin Fabian.
Eugen Beza a apreciat că echipa sa merita victoria. ”E o situație delicată pentru ambele echipe. Noi venim după o serie de jocuri bune, în care, din păcate, nu am concretizat în clasament. Doar în ultima etapă cu Satu Mare am «pus» 1 punct. Am pregătit meciul la victorie. Cred că am dominat, per toal. Am fost echipa mult mai periculoasă. Am venit cu gânduri mari. Din păcate, cred că meritam mai mult astăzi și nu ne mulțumește doar 1 punct în economia clasamentului. Ne mulțumește faptul că am «mișcat», că suntem vii!”, a declarat antrenorul principal.
CSC Dumbrăvița va juca din nou sâmbăta viitoare de la 11, în deplasare la Olimpia Satu Mare.



