Elevii sunt în vacanță, dar dacă cursurile nu se ține, centrele Direcției de Asistență Socială și Protecție a Copilului nu s-au închis. Trei dintre ele vor avea un program activ pentru cei mici.
Instituția a pregătit programe educative, recreative și distractive. “Ne amintim cu toții bucuria vacanțelor, excursiile, activitățile diverse împreună cu familia extinsă sau în comunitate, dar pentru mulți copii care provin din medii vulnerabile sunt lucruri greu de imaginat. Aceste amintiri prețioase nu trebuie să fie frânte de bariere sociale. Continuarea activităților pe perioada vacanței este modul nostru de a fi consecvenți în misiunea de a susține fiecare copil, oferindu-i un spațiu sigur și prietenos, unde poate explora, învăța și se poate dezvolta armonios, indiferent de contextul familial sau social. Ne dorim ca vacanța să fie un timp al bucuriei, dar și al creșterii, în care fiecare copil să fie sprijinit, valorizat și încurajat să își descopere pasiunile”, a declarat Emese Eszteró, directoarea DASMT.
La Centrul de Zi Kuncz se fac sesiuni interactive și jocuri educative gcu teme precum micii agricultori, legume și fructe, descoperiri ș invenții, micii sanitari, artiști celebri și operele lor, scriitori celebri, muzică și film, științele prin joc, vacanțele și distracția. Nu vor lipsi nici activitățile sportive și concursurile distractive. Vro fi implicați profesori, artiști, creatori, educatori și asistenți sociali sau medicali vor contribui la desfășurarea activităților, împreună cu parteneri locali.
La Centrul de Zi “Sfântul Nicolae” se fac activități sportive precum tirul cu arcul și jocuri de echipă, plimbări cu vaporul pe Bega, ieșiri în zone de agreement și parcuri, vizionarea de filme la cinema, se va participa la ateliere de robotică, dar se va învăța și despre o alimentaței sănătoasă.
La Clubul de vacanţă de la Centrul pentru Copii cu Dizabilități “Podul Lung” se vor organiza activităţi de bălăceală în piscină, picnic în parcuri, plimbare la Parcul Buziaș, vizite la ferme de animale și crescătorie de albine, vizite la locuri de joacă în comunitate, cluburi sportive, teatru de păpuși, plimbare cu vaporul pe Bega,



