Copiii cu sindromul Down joacă mâine rugby în Ronaț, alături de jucătorii SCM USV Timișoara

Micuții cu sindromul Down din Timișoara se vor bucura sâmbătă de o adevărată sărbătoare, un turneu de rugby-tag la Stadionul ”Gheorghe Rășcanu”. Evenimentul are loc cu ocazia zilei mondiale a Trisomiei 21.

Participă local copiii de la Centrul de Recuperare și Refacere Marius Pârjol, precum și de cei de la Centrul de Educație Incluzivă Constantin Pufan din Timișoara. Echipele care se vor duela sunt următoarele: ACS Ambasadorii Speranței Timișoara, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava, Liceul Tehnologic Special Vasile Pavelcu Iași, și echipa Zimbrii Rarăului din Câmpulung Moldovenesc. Alături de ei vor fi jucătorii SCM USV Timișoara, plus Casian Munteanu Sportivul Anului Special Olympics.

Partidele încep la 11 și va fi o primă etapă a competiției de rugby-tag, una fără riscurile împingerii în grămadă. „În calitate de președinte, vreau să transmit un mesaj care vine din inimă: Acest campionat este mai mult decât un simplu joc; este o punte către speranță. Pentru fiecare copil de la Marius Pârjol și Constantin Pufan, fiecare zi pe teren este o victorie a curajului. Vă chem pe toți să fiți alături de noi, să arătăm comunității că diversitatea nu doar ne îmbogățește, ci ne unește”, spune Marius Pârjol, președinte ACS Ambasadorii Speranței.

Evenimentul e organizat de ACS Ambasadorii Speranței Timisoara, în parteneriat cu Federația Română de Rugby și Special Olympics România.