Caravana ecvestră „Convoiul Păcii”, care a pornit din Berlin pe 8 mai 2025 – cu ocazia comemorării a 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și al Holocaustului – a ajuns duminică, 13 iulie, la Timișoara. Punctul final al traseului este Ierusalimul, iar drumul de aproximativ 4.800 de kilometri este parcurs cu căruțe trase de cai și ponei.
„Mergem în medie 25 de kilometri pe zi, apoi ne oprim pentru odihnă, pentru că poneii nu pot merge mai mult. Am traversat deja Germania, Cehia, Austria, Slovacia, Ungaria și, de câteva zile, suntem în România. Urmează să trecem prin Bulgaria, Turcia, Siria, Iordania, iar pe 24 septembrie sperăm să ajungem în Israel”, a declarat un reprezentant al asociației Friedenstreck, organizatoarea caravanei.
Caravana este alcătuită din voluntari – în mare parte pensionari – care călătoresc cu trei căruțe: una trasă de trei cai și care transportă un clopot turnat din arme topite, alta trasă de doi cai, iar cea de-a treia, de patru ponei. Alături de ei călătoresc și doi câini.
„În timpul războiului, multe clopote au fost topite pentru arme. Noi am turnat unul nou din arme topite și îl ducem într-o școală de lângă Ierusalim. Pe clopot scrie: «Căutați pacea cu toți!». Este un simbol al păcii. Nu are legătură cu politica sau religia – ne dorim doar ca mesajul păcii să ajungă cât mai departe”, au transmis participanții.
În România, caravana a intrat prin Vama Cenad și a trecut prin mai multe localități din județul Timiș: Sânnicolau Mare, Tomnatic, Gottlob, Lenauheim, Iecea Mare, Cărpiniș, Beregsău Mare și Săcălaz. La Timișoara, călătorii s-au oprit pentru câteva ore lângă Castelul Huniade, iar apoi au revenit la Săcălaz, la baza ecvestră CS Cantemir, unde beneficiază de sprijin logistic.
„I-am primit cu drag. Vor sta la noi trei zile, îi ajutăm cu hrană, potcovirea cailor, medic veterinar – tot ce le este necesar. Legenda spune că, acolo unde se aud clopotele, pacea va urma. Au fost deja la Viena, Budapesta și Szeged, iar acum și-au dorit să ajungă și la Timișoara”, a spus Andreea Constantinescu, proprietara centrului de echitație Cantemir.
Următoarele opriri sunt programate la Parța, Ofsenița, Persecova, Comorâște și Vrani, înainte de a părăsi România prin Vama Vidin. Restul traseului urmează să fie adaptat în funcție de condițiile de drum și sprijinul local disponibil.



