De o lună, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara laudă exclusiv Maternitatea Odobescu, într-o campanie de PR ce ridică deja semna serioase de întrebare. Acum, aspectul scos în evidență e că tații pot asista la nașteri.
Un aspect permis de legea din România încă din anul 2003, deci nimic nou. Mai multe maternități permit acest lucru, ca tatăl sau o persoană de mare încredere a gravidei să asiste la naștere, naturală sau, în anumite condiții, chiar și cezariană. Aspectul a fost restricționat doar o vreme, în timpul restricțiilor generate de pandemia de covid-19. În practică, sunt maternități care nu permit accesul, de multe ori, pentru că spațiul e o problemă și nu s-ar asigura intimitatea altor gravide sau lehuze din saloane. Așadar, se subliniază, indirect că în Blașcovici, pe clădirea închiriată pe jumătate de milion de euro pe an, există condiții penru nașteri ca în Occident. Dar și la Odobescu, pentru asistarea la naștere, se achită 100 de lei. Ceea ce trebuie spus e că administrația Fritz face demersuri să achiziționeze toată fosta Maternitatea Odobescu și să o refacă după ce probușirea unui tavan a dus la soluția ultra-costisitoare și cu mai puține paturi de pe strada Franyo Zoltan.
Foarte interesant e că în comunicatul dat de Spitalull Municipal sunt citate despre asistarea la naștere de către tați, natribuite vreunui medic, ci ”echipei medicale”. „Studiile din ultimele două decenii arată că suportul partenerului în travaliu reduce percepția durerii, scurtează durata fazei active și diminuează rata intervențiilor obstetricale, inclusiv a cezarienelor. Femeia care naște și se simte însoțită, văzută și susținută eliberează mai puțin cortizol și mai multă oxitocină – o cascadă hormonală favorabilă progresiei naturale a nașterii. Nu orice tată este pregătit pentru această experiență. Expunerea bruscă la un mediu clinic intens, la durerea vizibilă a partenerei sau la o situație de urgență poate genera anxietate acută, disociere sau leșin — fenomene reale, cu impact și asupra echipei. De aceea, pregătirea antenatală a cuplului nu este opțională: este parte din îngrijirea prenatală de calitate”, se arată în comunicat.
Pentru cezariene, situația depinde de anumtie criterii. „Blocul operator impune condiții de asepsie stricte, o logistică diferită și un context emoțional aparte. Există unități medicale care permit accesul tatălui în sala de operație – îmbrăcat corespunzător, poziționat la capul mesei, fără acces vizual la câmpul operator – cu rezultate pozitive atât pentru mamă, cât și pentru inițierea timpurie a legăturii tată-nou- născut”, arată reprezentanții maternității.
Birocractic, pentru ca tatăl să asiste șa naștere, e nevoie de următoarele documente: solicitarea viitoarei mămici pentru ca tatăl să fie prezent la naștere; aviz psihologic; adeverință medicală de la medicul de familie; triaj epidemiologic (tatăl sănătos, fără boli infecto-contagioase, fără semne de infecție respiratorie); confirmarea medicului obstetrician că participarea tatălui nu afectează siguranța mamei și a nou-născutului; plata unei taxe de 100 lei, achitată la registratura spitalului.



