Autoritățile locale din comuna Cărpiniș, județul Timiș, face demersuri pentru actualizarea Planului Urbanistic General (PUG). Acesta este documentul strategic de bază care reglementează dezvoltarea unei localități. Stabilește ce se poate construi pe fiecare teren, destinația acestuia (rezidențial, comercial, industrial), înălțimile maxime, dar și zonele protejate.
La începutul lunii iunie, la sediul primăriei, s-a desfășurat dezbaterea publică privind propunerile preliminare. Pe parcursul dezbaterii au fost analizate și discutate aspecte referitoare la dezvoltarea viitoare a localității. ”Participanții au formulat observații și propuneri referitoare la extinderea intravilanului în anumite zone ale comunei, dezvoltarea unor funcțiuni economice compatibile cu specificul local, protejarea infrastructurilor existente și îmbunătățirea condițiilor de accesibilitate și conectivitate între diferitele zone ale localității. Aceste propuneri urmează să fie analizate în cadrul procesului de elaborare și definitivare a documentației”, a transmis administrația locală din Cărpiniș.
Autoritățile locale susțin că procesul de consultare publică rămâne deschis, iar persoanele interesate pot transmite petiții, observații și propuneri până în data de 25 iunie. Acestea pot fi depuse la Registratura Primăriei Comunei Cărpiniș, prin e-mail la adresa contact@primaria-carpinis.ro, precum și prin intermediul formularului dedicat consultării publice disponibil pe site-ul oficial al primăriei.



