Conducerea Primăriei Timişoara, mesaj de rămas-bun pentru Viorel Oancea

Reprezentanții administrației timișorene au transmis un mesaj de condoleanțe și de recunoștință în memoria lui Viorel Oancea, primul primar ales democratic al Timișoarei după 1989.

„Timișoara își ia rămas-bun de la Viorel Oancea, primul primar ales prin vot liber după căderea comunismului și unul dintre eroii care au apărat libertatea în Decembrie 1989.
În anul 1992, timișorenii l-au ales pe Viorel Oancea din primul tur să conducă orașul. A fost primar până în 1996, în anii dificili în care orașul și instituțiile statului își construiau drumul democratic. A continuat să servească Timișoara și România ca secretar de stat în Ministerul Apărării, ales local și parlamentar. Cetățean de onoare al Timișoarei și membru al Societății Timișoara, Viorel Oancea a susținut principiile Proclamației de la Timișoara și a militat pentru Legea Lustrației, convins că libertatea câștigată în stradă în Decembrie 1989 trebuie apărată.
Timișoara îi păstrează recunoștință pentru curajul din Decembrie 1989 și pentru serviciul adus orașului în primii ani ai democrației.
Condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați. Dumnezeu să-l odihnească.”