Colterm anunță că este pregătită pentru sezonul rece

Primele două garnituri de tren încărcate cu cărbune au ajuns la CET Sud din Timișoara, după reluarea circulației feroviare pe tronsonul Timișoara Est-Lugoj. Linia a fost blocată temporar pentru lucrările de modernizare derulate de CFR.

 

Potrivit Colterm, fiecare garnitură transportă, în medie, aproximativ 1.200 de tone de cărbune. Aprovizionarea va continua într-un ritm constant, conform planificării stabilite pentru sezonul rece.

”Pentru gaze, contractele necesare sezonului rece sunt asigurate. În paralel, continuă lucrările la instalații: la CET Sud au fost finalizate mai multe reparații și revizii, iar la CT Centru reparația capitală a CAF nr. 2 este programată din octombrie, în condițiile în care centrala a funcționat continuu pe durata verii pentru asigurarea apei calde”, au anunțat reprezentanții Colterm.

 

Administrația Colterm transmite că este în grafic și în ceea ce privește achiziția certificatelor de emisii. O primă tranșă a fost deja cumpărată, iar procesul va continua etapizat, prin tranzacții pe bursă. Reprezentanții companiei susțin că măsurile luate urmăresc asigurarea combustibilului, finalizarea lucrărilor tehnice și pregătirea sistemului de termoficare pentru sezonul rece.