Cod roșu de caniculă în Timiș. Temperaturile pot ajunge la 41 de grade

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod roșu de caniculă, valabil în perioada 29 iunie, ora 10:00 – 1 iulie, ora 10:00, pentru Banat și alte regiuni ale țării. Meteorologii avertizează că urmează un episod de căldură extremă, cu temperaturi comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie.

 

Județul Timiș se află printre zonele cele mai afectate, alături de restul Banatului, unde sunt așteptate cele mai ridicate temperaturi din țară.

 

Potrivit ANM, maximele vor fi cuprinse între 35 și 41 de grade Celsius, iar în Banat și Crișana valorile termice vor atinge cele mai ridicate niveluri. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

 

Nici nopțile nu vor aduce răcoare. Meteorologii anunță nopți tropicale, cu temperaturi minime cuprinse, în general, între 17 și 25 de grade, ceea ce va accentua efectele caniculei asupra organismului.

 

Recomandările autorităților

 

În contextul temperaturilor extreme, populația este sfătuită să evite deplasările în intervalul orelor de vârf (11:00–18:00), să consume suficiente lichide, să poarte haine deschise la culoare și să evite expunerea prelungită la soare. De asemenea, persoanele vârstnice, copiii și cei care suferă de afecțiuni cronice sunt considerate cele mai vulnerabile și trebuie să acorde o atenție sporită măsurilor de protecție.

 

Meteorologii precizează că valul de căldură va afecta Banatul, Crișana, Maramureșul, Transilvania, Moldova, Oltenia și jumătatea vestică a Munteniei, fiind unul dintre cele mai intense episoade de caniculă înregistrate la finalul lunii iunie din ultimii ani.