Ciprian Titi Stoica, săgeți către Simonis și Fritz: ”Luați-vă mâinile de pe suporterii timișoreni”

Senatorul AUR de Timiș Ciprian Titi Stoica sancționează ”certurile” dintre Alfred Simonis și Dominic Fritz și reamintește cetățenilor că cei doi au fost pe ”blat” de multe ori, iar disputele pot fi și de fațadă. Parlamentarul din opoziție a dat și exemplul concret al lui Poli, unde disputele publice sunt deja ridicole, de tipul ”a mea e mai mare”, desigur, fiind vorba de alocarea bugetară. 

Stoica spune că suporterii polișiti nu merită aceste dispute caraghioase și amintește și că unele obiective pe care Simonis i le cere lui Fritz, precum Ceasul floral, puteau fi renovate de mult timp de societatea civilă. ”O tragi-comedia marca PSD și USE: O dezbatere, în ghilimele, de idei, între cei de la Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Județean Timiș. După ce s-au spriinit reciproc și au avut o înțelegere cât se poate de clară între PSD și USR, cel puțin la nivel de Timiș și Primăria Municipiului Timișara, acum își aruncă săgeți otrăvite unii altora. Am văzut și o dispută pe clubul de fotbal Politehnica Timișoara. Pe această cale le zic ambilor luați-vă mâineiel de pe suproterii timișoreni. Știți foarte bine, sunt cei mai frumoși suprteri din țară, dar nu suportă să vadă amestecul politicului la echipa de fotbal. Totodată, și alte oferte, prin care obiective lăsate în paragină de administrația Fritz de cel puțin 5-6 ani. Se vor acum a fi preluate de către consiliul județean tocmai în idea de a le da o lecție de administrație celor de la primărie. Eu cred că noi am venit cu soluții și chiar am vrut să preluăm Ceasul floral, ca să dăm un exemplu că se poate. Și nu am făcut-o din punct de vedere al partidului, ci prin asociații ale cetățenilor i nu s-a dorit acest lucru. Eu cred că e o chestiune doar de fațadă, căci în spate există negocieri pentru buget, dar și pe numirile de la Ministerul Justiției, a procurorilor și a șefilor de servicii secrete”, a spus declarat Stoica, săptămâna trecută, când Simonis și Fritz nu amplificaseră așa mult războiul declarațiilor sterile.

Stoica a criticat și marea ”reușită” cu care s-au lăudat și Simonis și liberalii, comasarea comunelor Fibiș și Mașloc, pentru care încă oricum nu au votat cetățenii, deci nu e sigur ca vi fi posibilă. ”Am văzut în ultima vreme o întreagă campanie de marketing și, nu aș vrea să o cataloghez în niciun fel o încercare ticăloasă de a ocupa spațiul public cu o problemă pe care toți cetățenii români, dar în special timișenii, au semnalat-o: acea de a se face ceva în reorganizarea administrativ-teritorială. Pentru că da, sunt foarte multe comune mici care nu prea pot să-și ducă cheltuielile de la o lună la alta. Dar în loc să vedem că este anunțată o dezbatere serioasă prin care să găsim criterii obiective prin care să se facă această reorganizare s-a apelat la un mod ticălos, aș spune eu, de a încerca să fie cumpărați cu bani cei care vor să se comaseze. Avem un exemplu de două comune aici în Timiș, unde niște primari cu vechi state au reușit să se înțeleagă între ei. Eu pe această cale propun prefectului județului Timiș, să organzieze împreună cu consiliul județean, reprezentanți ai primarilor, parlamentarilor, o dezbatere prin care să avem o viziune, niște criterii obiective și să nu mai facem totul de dragul politicului și doar cu interes politic în spate”, mai spune Stoica.