Cerșetor-teroare la Arad! Dependent de șoricioaică, tatuat și recidivist, prins cu cuțitul în gară!

Scene șocante în Piața Gării din Arad! Un bărbat al străzii, cunoscut de ani de zile ca fiind agresiv și dependent de substanțe toxice, a amenințat cu cuțitul un trecător. Polițiștii locali au intervenit la timp, l-au imobilizat și l-au predat Poliției Municipale.

Individul, în vârstă de 39 de ani, trăiește pe străzi încă de la 8 ani. Poliția Locală i-a făcut un portret cutremurător:

  • Consumă constant alcool, aurolac și „șoricioaică”.

  • Doarme pe țevi, în zona gării.

  • Are multiple tatuaje și cicatrici pe abdomen, rămase de la tăieturi pe care și le-a provocat singur.

  • A fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru trafic de persoane, fiind eliberat în 2017.

  • A fost amendat de 112 ori în ultimii șapte ani.

„Individul este cunoscut practicând cerșetoria în zona Gării CFR și în Piața «Mihai Viteazul». Frații săi din Arad refuză să îl primească din cauza agresivității”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Arad.

În plus, autoritățile atrag atenția că multe persoane fără adăpost folosesc banii din ambalaje returnabile pentru substanțe toxice și alcool, devenind un pericol pentru comunitate.

„Recomandăm cetățenilor să nu mai lase ambalaje returnabile la îndemâna cerșetorilor. Sprijinul real trebuie oferit prin organizații caritabile sau instituțiile statului, nu prin alimentarea unor comportamente autodistructive”, a transmis Poliția Locală.

Polițiștii spun că nu este un caz izolat și avertizează că cerșetorii pot deveni violenți.