O sută de seniori vulnerabili din Timișoara ar urma să beneficieze de servicii de recuperare, îngrijire și asistență într-un centru nou construit pe strada Lorena. Lucrările au început, iar constructorul pregătește în această perioadă fundațiile și structura clădirii. Cea mai mare parte a investiției, de peste 8,3 milioane de lei, este acoperită din fonduri europene.
Proiectul este derulat prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Potrivit Primăriei, pe șantier se lucrează în prezent la nivelarea terenului, turnarea fundațiilor și realizarea structurii viitorului centru.
„Noul centru va oferi servicii pentru 100 de seniori vulnerabili, în funcție de nevoile acestora: consiliere, monitorizarea stării de sănătate, recuperare, îngrijire și activități sociale și recreative”, transmite municipalitatea.
Proiectul nu se limitează însă la serviciile oferite în clădire. Pentru persoanele vârstnice care întâmpină dificultăți în activitățile cotidiene vor fi disponibile și servicii de sprijin la domiciliu.
Investiția depășește 8,3 milioane de lei, dintre care aproximativ 7 milioane de lei provin din fonduri europene nerambursabile.
„Continuăm să dezvoltăm servicii care îi ajută pe seniori să ducă o viață cât mai independentă și să rămână activi și prezenți în comunitate”, arată Primăria Timișoara.



