Casă mistuită de foc

Incendiu violent, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Felnac, în județul Arad. Acoperișul unei case și trei încăperi au fost cuprinse de flăcări, incendiul manifestându-se pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Din fericire, nu au fost victime.

 

Alarma s-a dat în jurul orei 03:00, iar la fața locului au fost trimiși pompierii Detașamentului Arad, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La intervenție au participat și voluntarii din Felnac.

 

„La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului locuinței și în 3 încăperi, pe o suprafață totală de aproximativ 300 de metri pătrați”, a transmis ISU Arad.

 

Pompierii au reușit să localizeze și să stingă focul, fără ca vreo persoană să fie rănită.

 

Primele verificări indică drept cauză probabilă un scurtcircuit electric, produs de un cablu defect sau neizolat corespunzător față de materialele combustibile.

 

Pompierii le recomandă oamenilor să nu folosească prize, cabluri sau aparate electrice defecte ori improvizate, să evite suprasolicitarea prizelor și să verifice periodic instalațiile și cablurile aparatelor electrice.