Marți seara, la Timișoara a avut loc o nouă consultare public pe tema stabilirii viitorului plan urbanistic de zonă construită protejată care vizează tot cartierul Fabric. Cu acest prilej, au ieșit la ieveală problemel structurale ale zonei, dar și multiplele nemulțumiri ale cetățenilor din cartierul istoric.
Un subiect îndelung discutat a fost cel al refacerii canalelor de apă ce străbăteau odinioară cartierul. Desigur, subiect ce a contrariat proprietarii din zonă. De elaborarea documentului PUZCP se ocupă biroul de arhitectură Subcontrol, iar Radu Radoslav a punctat de ce ar fi foarte uitle aceste scurgei de apă, paralele cu canalul Bega. ”Cartierul se scufundă pentru că toată apa merge în Bega. Problema există în orașul, dar e mai accentuată în Fabric”, a explicat Radoslav, care spune că și alte scurgeri de apă ar înpiedica lăsarea clădirilor tot mai adânc în sol.
Discuțiile la care a luat parte și viceprimara Paula Romocean au determinat ca mulți cetățeni să nu aibă doar întrebări, și să exprime și nemulțumiri. S-a discutat despre un regim de înălțime raportat la Casa Jakab Toffler, piste de biciclete, clasarea Parcului Regina Mare, dar și alte mari ”dureri” ale cetățenilor. Ei au ridicat problema sensurilor unice, iar o parte din cetățeni și-au exprimat nemulțumirea față de extinderea zonei verzi. S-a adus în discuție demolarea garajelor, dar și resistematizarea stărzii Zlatna, despre care cetățenii au alfat că are multe spargeri auto tocmai pentru că e prea puțin circulată.
Un reprezentant al Bisericii Millenium a cerut să fie locuri de parcare în Piața Romanilor. Arhitectul-șef Gabriel Almăjan i-a explicat că nicăieri în lume, bisericile nu au parcări în față. Bărbatul insista, dar mulți cetățeni l-au criticat pentru idee. Altfel, Paula Romocean a explicat că PUZCP reglementează doar situații viitoare adoptării, nu va impune demolări, exproprieri sau modificări ale clădirilor, ci reglementează lucruri ce s-ar putea întâmpla după ce documentul va fi adoptat. Mometan, faza e de consultări publice.
Consultarea a durat mai multe ore și nu a vizat proiectul de acum, de revitalizare urbanță a zonei Pieței Traianei și a piațetelor adiacente.



