Primele două zile în care județul s-a aflat sub avertizare meteorologică de Cod Roșu de caniculă au adus un val de incendii de vegetație uscată. În perioada 4-5 august, pompierii din cadrul celor șapte subunități de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost solicitați să intervină pentru stingerea a 18 incendii provocate de arderi necontrolate.
Cele mai multe intervenții au avut loc în localitățile Povergina, Dumbrava, Bucovăț, Răchita, Bichigi, Bărăteaz și Conac Iosif, unde flăcările s-au extins rapid pe fondul temperaturilor extreme și al vântului.
Potrivit reprezentanților ISU Timiș, incendiile au afectat peste 260 de hectare de vegetație uscată, miriște și pășune împădurită. Pagube importante s-au înregistrat și în orașul Sânnicolau Mare, precum și în localitățile Toager și Fibiș, unde au ars peste 1.040 de baloți de fân, un generator electric și o motopompă. Din fericire, în urma acestor evenimente nu au fost înregistrate victime.
Pompierii trag un nou semnal de alarmă și le reamintesc cetățenilor că, în perioadele de caniculă, arderea vegetației uscate poate scăpa foarte ușor de sub control, punând în pericol terenurile agricole, pădurile, locuințele și chiar viețile oamenilor.
Conform legislației în vigoare, arderile necontrolate sunt interzise, iar nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoanele fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoanele juridice.
Autoritățile le solicită cetățenilor ca, în cazul în care observă incendii de vegetație sau suspectează existența unor arderi necontrolate, să anunțe de urgență autoritățile competente și să apeleze numărul unic de urgență 112.



