Ajunsul din Timiș în alte părți ale țării, spre Vest, sau viceversa, este o adevărată provocare la acest început de vară. După ce au început lucrările între Margina și Holdea, acum și drumul spre Săvărșin a intrat în șantier.
Este vorba de DJ 682. Se lucrează de la Făget până la limita cu județul Arad. Nu există circulație închisă, dar se circulă în regim de șantier. ”Drumul Județean 682, sectorul dintre orașul Făget și limita cu județul Arad, a intrat într-un amplu proces de reabilitare. Vorbim despre un drum cu trafic intens, dar care se afla într-o stare de degradare avansată, iar asta punea mari probleme șoferilor”, a anunțat vineir președintele CJT Alfred Simonis.
Drumul are o mulțime de utilaje în ”acțiune”, așa că dacă aveți de gând să călătoriți prin Țara Făgetului, luați-vă o marjă considerabilă de timp. ”Cu o lungime de 7.4 kilometri, acest sector de drum va avea o lățime de 6 metri, iar lucrările au presupus frezări, burdușiri sau acostamente. La finalul lucrărilor, vor fi realizate și marcajele rutiere. Este o investiție importantă pentru zona de est a Timișului pentru că vorbim de un drum care face legătura între două județe”, mai spune președintele CJT.
Trebuie spus că mulți șoferi, de când se lucrează între Marginea și Holdea, acolo unde România își așteaptă autostrada, „ocoleau” pe la Săvărșin, deși în zonă sunt multe camioane. La unele intervale orare, drumul putea fi, cu noroc, liber. Ei bine, de acum, cele mai bune soluții par să fie ”ocolurile” mai sudice.



