Astăzi s-a susținut în toată proba la Limba și literatura română, prima a Evaluării Naționale. În Timiș, conform inspectoratului școlar, șapte unități nu au organizat simulările, pe fondul boicotului profesorilor.
Măsurile Guvernului Bolojan nemulțumesc foarte mult cadrele didactice, iar unii au considerat oportun să protesteze și astfel contra tăierilor din domeniul vital al Educației. În cele șapte școli, pe care reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș nu le-au nominalizat, dar nu par a fi unități foarte mari, căci, în total, în ele sunt înscriși 222 de copii în clasa a VIII-a. Ei nu au dat simularea.
Totalul de înscriși, cu tot cu cei 222, este 5272 de elevi. Numărul prezenți a fost de 4981, ceea ce duce la 291 de absenți. Dar, dacă scădem cei 222, reiese că doar 69 de copii au lipsit efectiv dintre cei care puteau să și dea simularea. La ora 11 IȘJ Timiș a transmis că nu au fost incidente, adică nici eliminați.
Proba a început la 9 și participă la ea 131 de școli organizate în 47 de centre de examen. De evaluarea digitală se ocupă apriximativ 3000 de evaluatori. Mâine, se dă simularea la Matematică, iar miercuri, la Limba maternă, pentru minoritățile naționale.



