La Căminul pentru persoane vârstnice „Inocențiu M. Klein”, gestionat de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, au primit mobilier nou. Achiziția s-a făcut în cadrul unui proiect mai larg, în parteneriat cu maghiarii.
Pentru căminul din Zona Lunei s-au luat 25 de paturi paturi moderne, cu telecomandă, destinate confortului persoanelor imobilizate, 25 de noptiere, 25 de saltele cu husă impermeabilă și zece mese pentru servirea hranei la pat. Echipamentele au costat 213.605,42 de lei, prin proiectul Hearts. „Aceste dotări reprezintă un pas important în modernizarea serviciilor pe care le oferim seniorilor din Timișoara. Ne dorim ca persoanele vârstnice aflate în grija noastră să se bucure de condiții demne, confortabile și sigure, iar personalul de îngrijire să aibă la dispoziție echipamente moderne care să le ușureze munca de zi cu zi. Proiectul HEARTS ne ajută să aducem standardele europene de îngrijire mai aproape de comunitatea noastră și să oferim vârstnicilor respectul și grija pe care le merită” spune Emese Esztero, Director General Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.
Prin același proiect s-au mai cumpărat la Timișoara bastoane tripod, cadre de mers pliabile, cârje cu sprijin pe cot sau subaxilare, precum și echipamente medicale auxiliare, scaune cu rotile cu acționare manuală, colaci și perne antiescare, perne ortopedice, saltele antiescare, scaune de duș, toalete de cameră, suporturi reglabile pentru spate cu tetieră, dar mai ales, scaune cu rotile electrice pliabile. Este vorba de 190 de echipamente în total, în valoare de 116.499,78 de lei. Dotările sunt pentru cele patru centre sociale pentru pensionari din Timișoara, gestionate toate de DASMT: Centrul de zi „Dr. Aurora Heim”, Centrul de zi pentru bătrâni din cadrul Complexului de Servicii „Sf. Arh. Mihail și Gavril”, Centrul de socializare și petrecere a timpului liber „Clubul Pensionarilor” și Căminul pentru persoane vârstnice „Inocențiu M. Klein”.
Proiectul HEalthy Aging – Resources and pracTiceS (Resurse și practici de îngrijire pentru îmbătrânirea sănătoasă). este derulat în colaborare cu Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, în calitate de lider de proiect, cu Spitalul Hódmezővásárhely-Makó din Ungaria și cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, ca partener local. Finanțarea totală e de peste 65.000 de euro și vine prin Programului Interreg VI-A România–Ungaria. durata proiectului este de 30 de luni, în perioada iunie 2025 – decembrie 2027 și va avea ca beneficiari 200 de vârstnici lunar. La început de 2026 la Timișoara, tot prin acest proiect, se vor cumpăra echipamente medicale și de fizioterapie.



