Un timișorean a ajuns la spital după ce a fost călcat de o mașină când traversa regulamentar. S-a întâmplat marți la prânz, în zona Lunei.
Vinvoata este o femeie de 21 de ani ce venea cu mașina pe Bulevardul Eroilor de al Tisa, dinspre aleea FC Ripensia spre strada Ștefan cel Mare. Șoferița a virat la stânga la capătul bulevardului, unde există trecerea de pietoni, și a lovit un bărbat de 48 de ani ce traversa regulamentar, conform poliției. Echipajul a testat-o cu etilotestul, iar rezultatul a ieșit negativ.
Poliția a deschis, conform procedurii, un dosar penal de vătămare corporală din culpă.



