Avionul uitării spre Mykonos

Există zboruri low-cost, zboruri charter și, mai nou, zboruri cu pierderi selective de memorie. Pe 8 iulie, un avion privat a plecat din Băneasa spre Mykonos cu un amestec atât de spectaculos de politică, justiție și afaceri la bord, încât România pare să fi inventat conceptul de „consultări interinstituționale la 10.000 de metri”. Când avionul a aterizat în presă, însă, fiecare pasager și-a căutat propria parașută explicativă. 

 

Potrivit informațiilor publicate inițial de PressOne și preluate de toată presa, la bordul aeronavei Embraer Legacy 600 se aflau, printre alții, judecătorul CCR Cristian Deliorga, președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, fostul premier Victor Ponta, fostul ministru al Muncii Florin Manole, senatorul UDMR István-Loránt Antal, șeful CCIR Mihai Daraban și mai mulți oameni de afaceri. Printre aceștia, Gruia Stoica, proprietarul Grampet, condamnat definitiv pentru trafic de influență.

 

O delegație atât de pestriță încât mai lipseau pilotului o mapă cu șină și o ștampilă ca să poată declara avionul instituție publică.

 

Și acum vin explicațiile. Florin Manole spune că deplasarea a fost organizată și plătită de Camera de Comerț și Industrie a României, care se autofinanțează, și că a participat datorită experienței sale în legislația muncii. CCIR a explicat, la rândul său, că deplasarea a avut ca scop o reuniune cu parteneri din afara Europei aflați atunci în regiune.

 

Așadar, dacă vă întrebați unde se discută mai bine Codul muncii în 2026, răspunsul pare să fie: Mykonos, dacă prinzi loc la geam.

 

Cristian Deliorga, judecător la Curtea Constituțională, a avut o explicație mai scurtă pentru o altă deplasare cu avion privat, făcută cu câteva zile înainte spre Nisa: „Am fost la un eveniment privat și nu pot să fac alte comentarii.” Digi24 arată că Deliorga se afla și în avionul plecat ulterior spre Mykonos.

 

Dar premiul pentru comunicare de criză merge fără escală la Victor Ponta. Întrebat despre zbor, fostul premier a răspuns: „Nu îmi amintesc – ce să fac? Sunt în vârstă.”

 

Și aici pamfletul aproape că se scrie singur. Pentru că una este să uiți unde ai pus cheile de la mașină și alta este să nu-ți amintești prea bine cum ai ajuns într-un Embraer Legacy 600 care te-a dus la Mykonos.

 

Probabil memoria funcționează diferit la altitudine. Până la urmă, nici noi nu ne mai amintim ce preț avea benzina acum două săptămâni, dar dacă ne-ar fi dus cineva cu avionul privat în Mykonos, există șanse rezonabile să ne rămână măcar insula în minte.

 

Povestea nu mai este însă doar amuzantă. Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu în privința prezenței în avion a lui Marius Cătălin Croitoru, președintele Tribunalului Constanța. Instituția verifică o posibilă încălcare a normelor din Codul deontologic al magistraților.

 

Iar procurorul Claudiu Sandu, membru CSM, a ridicat public o întrebare mult mai incomodă: dacă magistrații care împart avioane private cu politicieni și oameni de afaceri mai pot fi percepuți ca imparțiali.

 

Aici se termină gluma și începe problema. Pentru că nu destinația Mykonos este miza, nici faptul că un politician, magistrat sau om de afaceri poate zbura cu un avion privat. Întrebarea legitimă este cine a plătit, în ce scop a fost făcută deplasarea, de ce au fost aleși acei pasageri și dacă asemenea relații ridică probleme pentru funcțiile publice pe care unii dintre ei le ocupă.

 

Până vor veni toate răspunsurile, avem deja trei variante oficiale de bagaj de mână: a fost delegație economică, a fost eveniment privat și, pentru cine nu mai găsește boarding pass-ul în memorie, „sunt în vârstă”.

 

În România, până și turbulențele politice au ajuns să zboare business class.