Liderii filialei AUR spuneau că dacă Dominic Fritz nu-și retrage afirmațiile despre faptul că partidul suveranist e finanțat de Rusia, astăzi îl vor da în judecată. Cum edilul nu a avut asemenea ieșire publice, putem bănui că, cel puțin teoretic, demersul juridic ar trebui să înceapă.
Dominic Fritz a afirmat săptămâna trecută într-o emisiune de la Antena 3 că AUR are finanțare de la regimul politic de la Moscova, iar Ciprian Titi Stoica i-a cerut de joi, public, să-și retragă afirmațiile. ”Dacă domnia sa nu-și retrage acuzațiile, destul de grave, făcute la adresa noastră, în mai multe rânduri, până luni, cu siguranță vom uzita de căile legale pe care le avem la dispozitie pentru a transșa această dispută. Cei care din 2016 le-au dat plăcuța suedeză (n.r plăcuța cu o înjurătură la adresa PSD a unui român plecat la munca în Suedia) celor de la PSD și care au ajuns să aibă o alianță cu ei, un program de guvernare și funcții în statul român nu pot să ne acuze pe noi că am semnat o moțiune de cenzură, chiar dacă alături de cei de la PSD, pentru că aceasta este un drept constituțional, legal, normal și firesc în orice democrație consolidată”, a spus senatorul AUR de Timiș.
Ciprian Stoica îl acuză pe Fritz că are bani primiți din China, în contextul în care soția sa este chinezoaică iar părinții ei locuiesc în continuare acolo. El a pomenit și despre vila de pe strada Eneas, luată de nevasta primarului și deținută de ea, dar cu terenul donat lui Fritz, întrucât în România, cineva ce nu are cetățenia unui stat UE nu are dreptul să dețină terenuri. ”Domnia sa a primit finanțare externă din China. Declarația domniei sale de avere, care este publică, unde apare clar o donație de 83.000 de euro din china. De asemenea, că tot vorbește de finanțare de la Moscova, vreau să vă spun că proprietatea sa fost achiziționată de la o cetățeană de la Mosocova, rusoaică, la un preț subevaluat, pentru că o primă evaluare a proprietății se ridica în jurul cifrei de 330.000 de euro. În schimb tot în această declarație puteți să vedeți că suma cu care a fost achiziționată a fost de 279.000 de euro. Nu mai vorbesc de celelalte tertipuri din actele de proprietate, penru că un cetățean non-UE nu poate să dețină terenuri în România. Aceși oameni suferă de o scenarită cronică”, a mai spus Stoica.
AUR spune că va vota marți la vedere moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Deputatul Mihai Negoescu spune că, după ce cade Guvernul, partidul nu se va alia cu PSD. ”Respingem ferm orice fel de aliantă politică cu PSD-ul, trebuie să se înțeleagă clar că această moțiune este o procedură parlamentară, susținută de parlamentari din mai multe grupuri fiecare dintre ei asumându-și votul”, a precizat parlamentarul AUR de Timiș.



