Spitalul Orășenesc din Făget, județul Timiș, a scos la concurs două posturi de asistent medical generalist. Sunt funcții contractuale, cu program normal de lucru. Un post este pentru Cabinetul de Medicină Internă, iar celălalt este pentru Cabinetul de Obstetrică-Ginecologie. Angajarea este pe perioadă nedeterminată.
Candidații trebuie să dețină diplomă de licență în specialitate și să aibă o vechimea minimă de 6 luni ca asistent medical. Data limită pentru depunerea dosarelor de participare la concurs este 6 iulie, ora 14:00. Acestea se depun la sediul unității spitalicești.
Proba scrisă va fi susținută de candidați în data de 14 iulie, iar interviul a fost programat pentru data de 17 iulie.



