Angajări la mai multe primării din județul Timiș 

Mai multe primării din județul Timiș fac angajări în această perioadă. Primăria comunei Foeni organizează, în data de 10 august, un concurs pentru ocuparea postului vacant de casier în cadrul Compartimentului Financiar Contabil. Pot să se înscrie la concurs persoanele cu studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat, cu vechime de cel puțin 7 ani. Dosarele se depun la sediul primăriei până în data de 31 iulie, inclusiv. Concursul va consta într-o probă scrisă și un interviu.

 

De asemenea, primăria Comunei Giera, organizează, în data de 18 august, concurs pentru ocuparea postului vacant, contractual, de referent de specialitate Gr. I în cadrul Compartimentului Asistență Socială. În acest caz, aplicanții trebuie să aibă studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență, dar și vechime 5 ani. Dosarele de înscriere la concurs pot fi depuse până în 3 august.

 

Totodată, Primăria Municipiului Lugoj a scos la concurs două posturi contractuale vacante, pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, de specialist pentru prevenire – cu atribuții de situații de urgență și Specialist pentru prevenire – cu atribuții de protecție civilă, din cadrul Serviciului voluntar pentru situații de urgență. În acest caz, dosarele de înscriere la concurs pot fi depuse până în data de 3 august. Proba scrisă va avea loc în 11 august, iar candidații vor susține interviul în data de 17 august.

 

Și primăria comunei Giroc a scos la concurs 2 posturi, de îngrijitor. Unul va avea atribuții de ajutor bucătar, iar celălalt va avea atribuții responsabil curățenie. Cei interesați pot depune dosarul de înscriere până în 28 iulie la sediul primăriei. Candidații trebuie să aobă studii medii sau generale, iar vechime în muncă nu se solicit. Proba scrisă va avea loc în 5 august.