Angajare la primăria Liebling

Primăria Comunei Liebling, județul Timiș, a lansat procedura de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de execuție vacante de Inspector, clasa I, grad profesional asistent în cadrul Compartimentului Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP). Postul este pe perioadă nedeterminată, cu un program de lucru de 8 ore pe zi .

Doritorii pot depune dosarele de înscriere la concurs până în data de 6 octombrie. Proba scrisă va avea loc în 19 octombrie, la sediul primăriei comunei Liebling.

Candidații interesați trebuie să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă în domeniul Administrarea afacerilor (domeniu de licență), Științe economice sau Științe juridice (ramură de știință), dar și o vechime de minimum 1 an în specialitatea studiilor.