Anca Todoni a mai coborât puțin în clasamentul WTA

Marile tenismene ale lumii sunt în vacanță în perioada aceasta, dar se mai joacă turnee mai mici. Așadar, se fac și actualizări în clasamentul WTA, iar Anca Todoni a mai coborât un loc.

Timișoreanca este accidentată și nu a mai jucat de aproape trei luni. Todoni a coborât de pe 148 mondial pe 149 la simplu, cu 496 de puncte. În fața ei sunt româncele Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse și Irina Begu. În condițiile actuale, rămâne de văzut dacă Todoni poate reveni pentru Australian Open, unde va avea de jucat sigur calificări.

Cea mai bună clasare a sportivei de 21 de ani a fost locul 83 mondial, anul acesta. La dublu, ea e pe 697 mondial, cu puține partide în ultimul an.