Administrația Fritz s-a apucat de amenajări pe fosta parcare a Hotel Royal, deși societatea anunțase că merge în justiție

Se grăbește din nou administrația Fritz ca fata mare la măritat într-o speță unde ar trebui să aștepte să se pronunțe justiția? Aparent da, căci se fac amenajări pe locul unde era parcare Hotelului Royal Plaza, care susține că merge în instanță după demolările făcute tot de municipalitate.

Mai devreme în acest an, primăria a demolat acolo un gard, tereasa și parcare, deoarece susține că o parte din Parcul Zurich din zona Gării de Est fusese ocupată ilegal. Hotelul susține că era chiriaș de bună credință și spune că lucrurile nu erau clare în catrea funciară, așa că merge în instanță. „Recuperarea patrimoniului orașului înseamnă nu doar reguli egale, ci și să redăm comunității spații care pot fi folosite de toată lumea. În acest caz, vorbim despre întregirea unui parc și creșterea suprafeței verzi. De mult timp, locuitorii din zonă ne-au cerut extinderea și completarea acestui spațiu verde cu noi funcțiuni, iar acum putem răspunde concret acestor așteptări”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Administrația a mai pierdut procese după demolările pentru un electorat foarte frustrat, care aplaudă și faptul că sportivii juniori ai orașului au ajuns să nu se mai poată antrena. Momentan, intenția de a amenaja pe locația fostei parcări se referă la plantare de gazon, arbori, amenajarea unui sistem de irigații, montare de bănci și aducerea unei canisite, la cererea celor din cartier. Terenul vizat reprezenta 10% din parc.

În cazul unui nou proces pierdut, banii se recuperează de la primăriei, nicidecum de la Fritz. Adică de la toți timișorenii!